By Felix Walbi

Copiii festivalului. Roman

(3 customer reviews)

$17.99

Titlul: Copiii festivalului. Începuturile vieții unui hibrid uman petrecute în umbra secerei și ciocanului
Autor: Felix Walbi
ISBN 978-606-996-919-9

Quantity
Author:
Felix Walbi
Category:
Publisher Name:
WWW.CORESI.NET
Publish Date:
4/25/23
Book Format:
Paperbck
ISBN:
978-606-996-919-9
Country:
Romania
Language:
Romanian

  1. Mircea Vasilescu

    Ca fost deţinut politic pentru că, elev de liceu fiind, mi-am manifestat ura faţă de dictatura bolşevică, am purces cu prudenţă la lectura ultimului roman scris şi publicat de Felix Walbi, întrucât, cele descrise, cu mult talent de altfel, în „Copiii festivalului”, privitoare la cele două lumi cuprinse sub cupola Bucureştiului meu natal – una păstrând parfumul anilor interbelici, cealaltă, plină încă de praful demolărilor unui vechi cartier peste care s-au construit blocuri de apartamente – precum şi la copilăria, adolescenţa şi tinereţea, unei generaţii care a trăit netulburată, în marea majoritate a cazurilor, de către organele represive ale statului „democrat – popular”, ar fi putut fi insuficient de critice la adresa regimului de tristă amintire făcut praf şi pulbere la 22 decembrie 1989.
    Dar, am avut plăcerea unei lecturi antrenante, scriitura autorului făcută în notă ironică şi într-un limbaj care mixează elevatul cu argoticul, purtând eroul romanului – un „hibrid” din punct de vedere al originii sale sociale, prin tot felul de medii aflate în umbra „secerei şi ciocanului” – pe valurile unor povestiri care oglindesc cu fidelitatea situaţia politico – socială din România acelor timpuri şi prezintă cititorului eşantioane din diferitele categorii de oameni care populau Bucureştiul anilor ’50 -70’, cu problemele, moravurile şi metehnele lor.
    Pentru aceste motive recomand, călduros, mai ales tinerilor, să facă cunoştiinţă cu Victor Sodoleanu, personajul principal al romanului şi cu aventurile lui artistice, sportive şi şcolare.

  2. Stefania Scheianu

    Încântată de cele citite în lucrarea “Un praf de muncă”, cartea de debut a avocatului Felix Walbi, m-am cufundat fără să stau prea mult pe gânduri şi în lectura noului său roman “Copiii festivalului”, mai ales că fac parte din generaţiile la care se referă cu fină ironie acest new “Creangă” urban.
    Astfel, am descoperit crâmpeie de viaţă atribuite personajului principal, Victor Sodoleanu, care din fragedă pruncie şi până la absolvirea liceului s-a străduit prin şarm, studiu, muncă şi… violenţă, să urce şi să se menţină pe unul dintre locurile podiumului “luptei pentru existenţă” desfăşurată în fiecare dintre comunităţile cărora le-a aparţinut de-a lungul devenirii sale.
    Mărturisind că M-a ferit Dumnezeu de experienţe traumatizante în şcoala generală şi în liceu, ca cele expuse cu mult umor de către autor, trebuie să remarc faptul că lectura a reuşit să mă poarte cu ochii minţii şi cu plăcere prin parcul “Pache” cu fântâna sa arteziană; pe bulevardul din marginea Cociocului, populat cu tot felul de personaje ciudate; prin şcoala generală cu profesori şi elevi bătăuşi şi prin liceul în care i s-au întâmplat atâtea lucruri bune şi rele lui Victor Sodoleanu. Dar, cel mai mult şi mai mult, m-a impresionat faptul că Felix Walbi devoalează culisele sportului de amatori şi al divertismentului de două stele din anii copilăriei şi adolescenţei eroului cărţii, prezentându-i cititorului întâmplări inedite, hazoase şi nu prea, necunoscute îndeobşte publicului larg.
    În concluzie, cred că deosebitul talent de povestitor al autorului Felix Walbi care încearcă să aducă prin mijloace artistice la cunoştinţa publicului larg care au fost circumstanţele în care s-au născut şi au crescut în România anilor ’50 – ’70 “Copiii festivalului”, merită a fi apreciat de cât mai mulţi iubitori de beletristică

  3. Mircea Popescu

    Înainte de a citi “Un praf de muncă”, prima carte a autorului “conspirat” sub pseudonimul Felix Walbi, m-am îndoit de faptul că un avocat fără preocupări scriitoriceşti notorii , ar putea glisa cu uşurinţă de la stilul judiciar exersat zeci de ani, la stilul de artistic-narativ, pentru a ilustra în mod original, frânturi hazoase sau întristătoare din viaţa slujbasilor “Epocii de Aur”.
    Am fost însă nevoit să constat că prudenţa mea a fost total nejustificată, nuvela şi romanul publicate sub titlul de mai sus ridicându-se la nivelul standardelor impuse operelor literare, astfel că, de această dată am parcurs cu încredere şi pe nerăsuflate povestirile pline de umor care alcătuiesc marea poveste a copilăriei, adolescenţei şi tinereţii lui Victor Sodoleanu, personajul principal al noului roman publicat de Felix Walbi şi anume, “Copiii festivalului”.
    Carte scrisă cursiv, întâmplările ieşite din comun prezentate într-un limbaj accesibil iubitorilor de lectură de toate vârstele derulându-se în mod natural, încât nu îţi vine să o laşi din mână până când nu afli finalul diferitelor situaţii cărora le fac faţă personajele în viaţa lor domestică, sportivă, şcolară şi artistică a anilor ’50 – ’70, după cum le-a fost sortită de către autor.
    În consecinţă, recomand să nu ezite în a-şi procura pentru a citi pe îndelete „Copiii festivalului”, tuturor celor interesaţi să afle câte ceva despre începuturile şi secretele patinajului artistic, artelor marţiale, echitaţiei şi ale handbalului la nivel de juniori şi de tineret în Republica Socialistă România; să cunoască atitudinile şi manifestările ciudate ale unora dintre dascălii şi elevii din unele şcoli generale şi licee, precum şi să descopere cum se distrau tinerii acelor vremuri.

Add a review