Viaţa ca o încercare. Nuvele şi schiţe de Radu Dermer
 |
Volumul de nuvele şi schiţe Viaţa ca o încercare
a apărut în 2012 în ediţie digitală la eLiteratura. În
această carte, Radu Dermer ne dă măsura inepuizabilului său talent de
povestitor şi de îndrăgostit de irezistibila perioadă a tinereţii. |
 |
Pentru a cumpăra această
carte, apăsaţi aici.
(Cheia de activare pentru
această carte digitală costă 7 dolari USA,
plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.)
Pentru a citi fragmente din carte, apăsaţi aici.
Pentru a citi despre această carte, apăsaţi aici.
Viaţa ca o
încercare. Despre carte
Viaţa ca o încercare
este volumul de nuvele şi schiţe cu substrat autobiografic prin care
Radu Dermer explorează cele mai sensibile zone ale fiinţei sale, cele
mai intime trăiri şi re-trăiri. Înarmat cu sinceritate, deschidere,
încredere în oameni, respect faţă de adevăr şi în faţa artei
cuvântului, scriitorul recreează lumi primitoare sau neprimitoare,
plăcute sau neplăcute, însă întotdeauna veridice, vii, care se deschid
cu totul imaginaţiei cititorului.
Ca şi precedentele sale cărţi, volumul de nuvele şi schiţe În căutarea
tinereţii sau Când paralelele se întâlnesc şi
romanul Călătorie
spre punctul de plecare, Radu Dermer slujeşte cu
măiestrie şi credinţă înzestrarea sa de mare povestitor şi devotamentul
său absolut faţă de tinereţea universală.
Nepoţii
lui Radu Dermer, gemenii Lee şi Bar, la 5 ani, în 2005
Pentru a cumpăra această carte,
apăsaţi aici.
Viaţa ca o încercare. Câteva fragmente
Primul fragment:
– Edith, aş vrea foarte mult să ieşim undeva în
trei, împreună cu Andreea. Ai ceva contra?
– Absolut nimic, răspunse Edith. Ştii bine că eu
am fost cea care am propus asta şi ea a refuzat.
– Pentru a fi şi tu la curent, pot să-ţi spun că
Andreea şi cu mine am hotărât să mai aşteptăm, să dăm timp relaţiei
noastre să se limpezească.
– Vorbeşti ca un licean groaznic de îndrăgostit îl
luă ea peste picior. Dar n-are nicio importanţă, dacă acceptaţi să vă
pierdeţi o seară cu mine, nu pot decât să vă mulţumesc. De altfel, eu
plec poimâine dimineaţa înapoi la Tel Aviv.
Bucureştiul era acoperit de un covor subţire de
zăpadă care se topea văzând cu ochii. Noaptea de viscol trecuse şi
soarele îşi făcuse apariţia, lăsând umbrele nopţii numai în amintiri.
Şerban avusese, în cursul acestei nopţi agitate, o
convorbire îndelungată cu Ştefan, eroul lui. Speră că reuşise să-l
convingă să-şi urmeze drumul lui, să devină independent, să nu-i
aştepte îndrumările. Viaţa era şi aşa destul de complicată pentru a mai
încerca să o şi dubleze.
În cursul dimineţii încercă să scrie câteva
rânduri, dar nu reuşi. Ştefan refuza să iasă de sub influenţa lui,
aştepta indicaţiile lui asupra căii pe care să o urmeze. Şerban luă pe
moment hotărârea de a-şi întrerupe romanul în momentul acesta, până
când se va hotărî definitiv asupra soartei lui Ştefan.
Şi aşa făcu.
Trecuse o lună de la plecarea lui Edith din
Bucureşti când îi propuse Andreei să-l însoţească pentru un sfârşit de
săptămână la Poiana Braşov. Primi un refuz politicos care îl irită cu
toate că-l bănuise. Plecă, deci, singur şi se instală la Casa Viorel,
unde era cunoscut şi se bucură de condiţii deosebite. Schia destul de
bine, dar, de data asta, îşi petrecu majoritatea timpului în plimbări
pe care le numi „de cugetare“.
Se surprinse gândindu-se în special la Edith şi la
proiectele ei. Pe undeva, viitoarea ei căsătorie îl preocupa. Mai mult,
îl sâcâia şi asta era ceva nou. În prima noapte petrecută la Poiana
Braşov, se trezi brusc pronunţându-i numele. O visase, dar nu îşi putea
aminti cum. După aproape o oră de nesomn, adormi din nou şi Edith nu-l
mai părăsi până dimineaţa târziu, când se trezi dintr-un somn agitat. O
visase în detalii pe care de mult nu le mai luase în seamă: ochii ei de
un albastru deschis, talia ei perfectă, părul blond deschis, aproape
platinat.
Lumea care nu o cunoştea o confunda deseori cu o
scandinavă, ea primea aceasta ca pe un compliment, dar nu uita
niciodată să adauge: „o scandinavă evreică“.
Ce se întâmplă cu mine? se întrebă Şerban, dar nu
găsi răspuns. Continuându-şi peregrinările pe aleile Poienii, ajunse la
concluzia că Edith îi lipsea. Aşa, din senin. Dădu vina pe izolarea de
Bucureşti, de tumultul vieţii capitalei. Dacă asta se putea considera o
vină? Realitatea era acolo: îi era dor de ea, de Edith şi nu de
Andreea. Cu cât se gândea mai mult, cu atât se autoconvingea de acest
adevăr.
În aceeaşi seară, o sună la Tel Aviv. Nu o găsi
acasă şi îi lăsă vorbă să-l caute pe mobil.
Şerban adormi târziu, după ce încercă să mai scrie
ceva. Ideile îi lipseau, gândul la problemele lui nu-l părăsea. Adormi
târziu. Fu trezit dintr-un somn agitat de soneria telefonului mobil.
Era Edith. Cu un ton puţin speriat, îl întrebă:
– Totul este în regulă?
Şerban oscilă câteva secunde între vis şi
realitate, până când îşi dădu seama că vocea fostei lui soţii este
reală.
– Iartă-mă, spuse el, dormeam adânc. Te-am sunat
mai devreme. Nu s-a întâmplat nimic, pur şi simplu am vrut să-ţi aud
glasul. Şerban îşi dădea seama că numai starea lui de semi-trezire îi
îngăduise să spună lucrurilor pe nume.
– Şerban, unde eşti? îl întrebă Edith bănuitoare.
Ce s-a întâmplat? Nu eşti în starea ta normală, îmi dau seama şi mă
îngrijorezi…
Şerban se instală mai comod în pat.
– Edith, ascultă-mă, eşti singură?
– Sigur că sunt singură. Şerban, vrei să-mi spui,
în sfârşit, ce s-a întâmplat?
– Ascultă-mă bine, nu mă întrerupe, te rog. Sunt
la Poiana Braşov, am venit pentru câteva zile să mă reculeg şi asta
pentru că în ultimul timp nu fac decât să mă gândesc la tine. Te rog,
nu-mi închide telefonul în nas, ceva se petrece cu mine, cred că…
Urma un moment de tăcere. Edith aşteptă, nu
interveni decât când văzu că acel moment se prelungeşte.
– Vrei să vorbim mai târziu? întrebă ea.
[...]
Pentru a cumpăra această carte, apăsaţi aici.
Al doilea fragment:
Astăzi, fata aceea, care le pricinuise cearta, era
ştearsă din amintiri. Tot ce rămăsese în memoria lui Sebastian era
întâlnirea cu Paul, ştrandul de pe malul lacului. Salcâmii se adunau,
se introduceau în amintiri, reformau un tablou vechi în toate
amănuntele lui, tablou pe care Sebastian îl admira astăzi, în acea zi
de duminică, pe o potecă de pe care se vedea, pe malul opus al lacului,
locul în care ei doi se împăcaseră.
Mergând mai departe prin Muzeul Satului, Sebastian
îşi aduse aminte de o altă întâmplare. Aici, pe una din prispele unei
case de ţară, venise el împreună cu Irina, viitoarea lui soţie, cu
puţin timp înainte de plecarea ei din ţară în august 1961. Nu erau
singuri, ci cu un grup de prieteni. Era ca un tablou în care numai
personajele principale erau bine conturate, restul erau estompate, ca
pe un fundal de aducere aminte.
Aici îşi juraseră că se vor reîntâlni oriunde i-ar
duce paşii.
Şi, ca din întâmplare, în faţa acelei prispe, era
un plop înalt şi viteaz!
Tot pe aici îl duceau paşii, împreună cu toţi
prietenii lui, în zilele însorite de toamnă, aşa ca astăzi. Pe atunci,
preocupările erau altele, peisajele erau aceleaşi, dar altfel
interpretate… Teii şi salcâmii erau aceiaşi, poate puţin mai tineri,
dar tot atât de frumoşi. Şi celelalte personaje, toate principale,
jucau în aceeaşi piesă cu Sebastian, care semna şi regia…
Principalul era că decorul nu se schimbase,
încremenit în frumuseţea lui de-a lungul anilor pe care Sebastian îi
retrăia cu fiecare ocazie care i se prezenta.
Aceleaşi locuri le vizită Sebastian anul următor.
Era iarnă, ger cumplit şi zăpadă de mai mult de un metru înălţime.
Paşii îl duceau pe aceleaşi cărări, sub aceiaşi plopi, pe un fond de un
alb imaculat, cu ramuri de stejari încărcaţi cu tone de zăpadă. Lacul
era îngheţat, cu mici ochiuri de dezgheţ, în care se scăldau, vădit
fericite, nişte raţe. Câteva pisici rătăcite pândeau pe mal, doar-doar
una din raţe se va rătăci pe ţărmul înzăpezit. Casele dimprejur aveau
acoperişul dublat în înălţime de troiene de zăpadă. Soarele nu reuşea
să încălzească, cât de puţin, atmosfera îngheţată, dar continua să-i
zâmbească lui Sebastian, aducându-i aminte…
Era tot ce îşi dorea.
Pentru a cumpăra această carte, apăsaţi aici.
Al treilea fragment:
Când am început să scriu, şi asta nu de mult, am
avut ocazia să fiu în legătură cu câţiva colegi de breaslă care, ca şi
mine, profitaseră de pensionare pentru a-şi aşterne pe hârtie amintiri,
impresii, gânduri sau vise. Uneori schimbam între noi „operele“ editate
de obicei în limba română pentru că după aceea să ne comunicăm reciproc
impresiile.
Ca scriitor-amator cum mă intitulez, am vrut să
protestez. Asta e tot ce i-a rămas lui din tinereţe? Saltul dintr-un
pat în altul sau dintr-o pajişte într-o pădure neumblată? Nu pomeneşte
de nimic altceva, afară de măiestria lui de cuceritor şi, uneori, dar
foarte rar, de marile lui reuşite profesionale (când mai avea timp de
lucru?).
Severitatea cu care am criticat acea maculatură de
aproape două sute de pagini nu se referea numai la subiectul ales. Este
un subiect ca oricare altul în fond. Ceea ce m-a indispus şi revoltat
în acelaşi timp a fost felul în care şi-a trădat acest domn tinereţea,
prietenii, prietenele. Nu mi-am manifestat dezgustul nimănui în
particular, bineînţeles că nici lui personal. Mai aşteaptă şi azi
părerea mea asupra cărţii lui.
Nu mi-am manifestat severitatea legendară din
simplul motiv că nici el, nici cartea pe care a scris-o nu meritau
efortul. Autorul se făcuse vinovat de crimă de les-tinereţe şi
les-prietenie pentru care nicio pedeapsă nu este prea mare.
Închei aceste rânduri aşa cum le-am început: nu
sunt un îngâmfat, nu mă consider niciodată superior altora, dar sunt
sever cu aceia care distrug amintirile din tinereţe.
Pentru a cumpăra această carte, apăsaţi aici.
Al patrulea fragment:
Întâlnirea de la editura X avusese pentru mine o
mare importanţă. Aveam pregătit un manuscris pe care voiam să-l public.
Propunerea editurii X de-a ne întâlni m-a onorat. Era una din cele mai
mari şi cunoscute edituri din Bucureşti. Pentru un debutant ca mine,
era o cinste. Însemna că le-a plăcut, că sunt dispuşi să colaboreze cu
mine şi eram pregătit pentru multe concesii.
Am zburat la Bucureşti special pentru această
întâlnire. Doamna G. mă aştepta şi m-a poftit în biroul ei. Am stat de
vorbă. Mi-a spus că le-a plăcut manuscrisul, că bineînţeles, e nevoie
de anumite modificări. Ştiam că manuscrisul era crud, necorectat.
Prietenii mei din Bucureşti au trecut printr-o perioadă grea din punct
de vedere medical şi nu au avut timp de mine. Şi, cu toate astea,
editura a fost favorabilă. Doamna G. mi-a dat să aleg între două
posibilităţi de colaborare iar eu am ales una din ele. Eram atât de
fericit, încât nu am pretins un protocol al întâlnirii. Urma să se
scrie un contract pe care eram invitat a doua zi să vin să-l semnez.
Am plecat de acolo şi mi-am oferit un prânz regal
la un restaurant italienesc. Am telefonat Irinei şi i-am povestit.
Străluceam de fericire. O fericire care a durat exact până la ora trei
după-amiaza când am primit un telefon de la doamna G. Mă ruga să nu mă
supăr, dar a intervenit ceva care ar putea schimba mult din cele decise
de noi în ultima convorbire. Mă ruga să vin din nou, dacă se poate
imediat, pentru a discuta. Am venit. Convorbirea a durat zece minute.
Totul trebuia schimbat. Redactorul şef nu era de acord cu multe din
punctele decise în cursul dimineţii. Urmară scuzele de rigoare. „Îl pot
vedea şi eu pe redactorul şef?“ am întrebat eu, fără niciun fel de
speranţe. „Nu, a plecat din oraş.“ „Îi pot vorbi la telefon?“ „Nu.“ Nu
am mai insistat.
Dintr-odată diapozitivul s-a schimbat. România nu
mai era ceea ce crezusem eu, cea pe care am apărat-o în toate
discuţiile, pe care am admirat-o şi căreia eram dispus să-i iert toate
greşelile. Adevărul ieşise la iveală în zece minute prin gura doamnei
G. Adevărata faţă a României. Promisiuni deşarte, minciuni,
neseriozitate.
Pentru unul ca mine, care îşi făcuse intrarea în
breasla scriitoricească lăudând şi admirând România şi pe români, era o
lovitură sub centură. Este foarte adevărat că lucrurile erau
disproporţionate, că era vorba de un fapt mărunt, personal, care se
poate întâmpla oriunde şi oricui. Dar eram eu, erau visele mele de
scriitor, era România pe care o frecventam de cincisprezece ani şi de
care eram îndrăgostit. Poate că toată reacţia mea era exagerată,
disproporţionată, dar aşa simţeam eu. Sute de tone care apăsau pe
conştiinţa mea. România m-a trădat!
În faţa mea se perindau din nou cei cincisprezece
ani pe care i-am petrecut venind atât de des în România. Dar teii
dispăruseră, lacurile erau bălţi, florile erau buruieni, casele erau
cazărmi.
Mergeam pe stradă şi simţeam cum tot ce se
vorbeşte despre România de azi mă urmăreşte. Îmi era ruşine de
prieteni, de foştii colegi, de toţi cei pe care i-am căutat cu
disperare. Minţisem. Mă înşelasem pe mine, pe ei. Pe cei care aveau
altă părere decât mine. Căutam o gaură în pământ, unde să mă ascund…
Mi-am scurtat şederea la Bucureşti şi am plecat
acasă cu primul avion. Fugeam de realitatea nouă care mi se prezentase
printr-un fapt mărunt, dar care reprezenta pentru mine Realitatea cu
„R“ mare, aşa cum am refuzat să o văd până acum. Realitatea pentru care
am negat alte realităţi şi pentru care îmi cer scuze.
De fapt, cincisprezece ani am văzut numai ce am
vrut eu. Mergând pe străzi, mă uitam numai în sus, nu vedeam realitatea
de pe trotuare. Miresmele teilor în floare mă împiedicau să simt ce se
întâmpla aici jos, la nivelul oamenilor de rând, cei din birouri, din
magazine, de pe stradă, cei pe care nu îi cunoşteam, cărora nu le
promisesem nimic. Toţi cei care au supravieţuit fostului regim şi
cărora acum le pare rău că acesta nu mai există. Sau cei care au crezut
că în câţiva ani totul se poate uita şi relua de la început. Cei care
au vrut să facă saltul cel mare în minimum de timp, să câştige tot ce
au pierdut în cincizeci de ani, fără să piardă din obiceiuri, fără să
plătească un preţ minim. Să ia tot ce a fost bun pentru ei(!) şi să
uite de rest. Să închidă ochii pe jumătate şi să nu vadă ceea ce nu le
convine. Regimul înşelătoriei se terminase, dar trebuie păstrat din el
tot ce era bun pentru noi şi mai poate servi.
Toate astea eu nu le-am văzut sau nu le-am înţeles
decât acum, când un fapt minim m-a făcut să deschid ochii şi să înţeleg.
Pentru a cumpăra această carte, apăsaţi aici.
Viaţa ca o încercare. Nuvele şi schiţe. Cumpăraţi acum!
A cumpăra o carte electronică publicată online de eLiteratura înseamnă a cumpăra cheia de activare, care vă permite să deschideţi un exemplar al cărţii pe un calculator. Dacă vreţi să deschideţi cartea pe un alt calculator cu aceeaşi cheie de activare, mai întâi veţi dezactiva eCartea de pe primul calculator.
Cheia de activare pentru această carte digitală costă 7 dolari USA, plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.
Pentru a cumpăra cheia de activare, puteţi să folosiţi fie un card de debit sau de credit, fie contul dumneavoastră PayPal. Dacă nu doriţi să plătiţi online, puteţi să plătiţi prin bancă sau în numerar. În funcţie de modalitatea de plată aleasă, apăsaţi pe una dintre imaginile de mai jos:
|
|
|
 |
Dacă nu aveţi cont PayPal şi doriţi să vă faceţi, apăsaţi aici.
După efectuarea plăţii, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile privind folosirea acesteia. Dacă efectuaţi plata online, veţi putea citit cartea imediat. Dacă faceţi plata prin bancă sau în numerar, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile la câteva ore (între 2 şi 48 de ore) după efectuarea plăţii.
Redăm mai jos paşii de efectuat pentru deschiderea cărţii pe calculatorul dumneavoastră.
1. Descărcaţi pe calculatorul
dumneavoastră cartea electronică Viaţa ca o încercare. Nuvele şi
schiţe
de Radu Dermer, apăsând aici.
2. Cartea se prezintă sub forma unui fişier arhivat. Dezarhivaţi-l cu o
aplicaţie corespunzătoare. Dacă nu aveţi niciuna instalată pe
calculator, descărcaţi 7-zip
de aici.
3. Prin dezarhivare, obţineţi un fişier executabil (cu extensia .EXE).
Dublu click pe el. Pentru a se putea deschide, trebuie să aveţi
instalat pe calculator Adobe
Reader, versiunea cea mai recentă, pe care o obţineţi de aici.
4. Când se deschide fişierul executabil, veţi vedea numai o mostră (o
parte din carte). La pagina 2 a acesteia aveţi instrucţiuni privind
introducerea cheii de activare. După ce introduceţi cheia de activare,
se deschide întreaga carte.
Dacă aveţi nevoie de ajutor pentru deschiderea cărţii după ce aţi cumpărat cheia de activare, contactaţi-ne:
- fie ne trimiteţi un mesaj prin această pagină sau prin această pagină,
- fie ne sunaţi pe Skype la e.Literatura,
- fie ne sunaţi la telefonul ++40722 330 971.
Lectură plăcută!
Pentru a citi fragmente din această carte, apăsaţi
aici.
Pentru a citi despre Nuvele şi schiţe, apăsaţi aici.
Pentru a cumpăra această carte, apăsaţi aici sau pe unul dintre
butoanele de mai jos:
Dacă nu aveţi cont de PayPal şi doriţi să vă faceţi,
apăsaţi aici.
Cheia de activare pentru
această carte digitală costă 7 dolari USA,
plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.
Cumpăraţi toate cărţile lui Radu Dermer şi nu veţi regreta. Folosiţi tabelul de mai jos:
 |
 |
 |
| În căutarea tinereţii
sau Când paralelele se întâlnesc Nuvele şi schiţe Editura eLiteratura ISBN 978-606-8407-84-5 Pagini: 199 Preţul: USA $ 7, plătibili şi în lei |
Călătorie spre punctul de plecare Roman Editura eLiteratura ISBN 978-606-8407-85-2 Pagini: 205 Preţul: USA $ 7, plătibili şi în lei |
Viaţa ca o încercare Nuvele şi schiţe Editura eLiteratura ISBN 978-606-8407-86-9 Pagini: 294 Preţul: USA $ 7, plătibili şi în lei |
|
|
|
 By
becoming a master of your time, you’ll greatly improve the sense of
control you have and in turn improve your well-being in every aspect of
your life. |
