Urma sângelui întunecat. Roman poliţist de Şerban Mărgineanu
 |
În romanul Urma sângelui întunecat găsim mai mult decât într-un roman poliţist obişnuit. Pe lângă victime, borfaşi, târfe, poliţişti şi detectivi, găsim o mare căldură umană şi un deosebit spirit justiţiar. Citeşte mai mult. |
 |
Pentru a cumpăra acest roman,
apăsaţi aici.
Pentru a citi fragmente din roman, apăsaţi aici.
Pentru referinţe critice, apăsaţi aici.
Urma sângelui întunecat. Referinţe critice
Sorina Crihană-Dascălu
Este o poveste dură, cutremurătoare, cu imagini aproape insuportabile.
Şi cu sentimente insuportabile!...
policier13
Lucrare “ermetică”, gândită dupa regulile clasice ale policier-ului,
“URMA SÂNGELUI INTUNECAT” păstrează amprenta personală a Autorului.
Conceput într-un stil concis, plin de acţiune, Volumul este aproape un
scenariu de film, prin puterea sugestivă a imaginilor şi-a faptelor
conţinute, ce se derulează alert şi exploziv! Romanul prezintă cu o
imensă înţelegere viaţa şi destinul tragic al unor personaje
rromales, subiect greu de acceptat pentru publicul autohton.
Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.
Urma sângelui întunecat. Fragmente din roman
Fragmentul 1:
Cele mai vechi amintiri se legau de dormitorul comun.
Dimineţile reci, paturile aliniate într-un şir nesfârşit, culoarele,
cantina unde primea o cană de apă vag colorată, caldă şi o felie de
paine cu magiun de prune. Zecile de copii de aceeaşi vârstă, în
aceleaşi uniforme, stând in aceleaşi bănci, îi creau o senzaţie de
pierdere. Simţea că se depersonalizează, că este doar o altă piatră
aşezată într-un pavaj nesfârşit. Încă nu ştia că este orfan, că este
sărac. Îi lipsea orice termen de comparaţie. Toţi purtau aceleaşi
haine, mâncau aceeaşi mâncare, îşi duceau zilele în aceleaşi camere
comune.
Amintiri şi cuvinte ca „familie”, „părinţi”, erau doar nişte vorbe
oarecare. Nu se legau de nimic cunoscut. Mai concrete erau bătăile.
Încăierările izbucneau pentru orice: mâncarea, o haină mai bună, o
vorbă aruncată la întâmplare. Ajunsese un adevărat maestru al luptelor
corp-la-corp, scurte, finalizate cu neutralizarea totală a
adversarului. „Totală” însemna transportarea inamicului leşinat la
infirmerie, cu eterna explicaţie a unei căderi pe scări.
Mai existau şi luptele de noapte, când te apărai cu inverşunare de
abuzurile şi molestările „pensionarilor” mai vechi ai Casei de Copii. O
homosexualitate subversivă, necunoscută oficial de către conducere,
domnea in orfelinat, după ora „stingerii”. Unii duceau încăierări
înverşunate pentru a rezista asalturilor amoroase. Alţii făceau deja
parte din anumite „frăţii”, în cadrul cărora îşi ofereau mângâieri
ilegale. Se stabileau ierarhii, se creau legături, existau grupurile în
afara cărora nu puteai supravieţui. Furtul, denumit ambiguu şi
„completare”, făcea parte integrantă din viaţa de zi cu zi, şi noapte
de noapte. Se fura absolut totul. Banii nu existau oficial asupra celor
care aveau ghinionul să trăiască in orfelinat, in schimb se furau
obiecte. Se fura absolut orice. Era uşor să furi, mai greu era să
păstrezi. Cei mai buni luptători păstrau cele mai bune haine,
încălţări, paturi sau cele mai mari porţii de mâncare de la cantină.
La împlinirea vârstei de 18 ani, orfelinatul îi „vărsa” în lumea
liberă; săraci, disperaţi, lacomi, cumva căliţi in lupta pentru
existenţă. O nemiloasă „selecţie naturală” îi formase pentru totdeauna.
Şi el fusese aruncat afară de la Casa de Copii, într-o lume care nu
avea ce să-i ofere. Nimeni nu-l dorise, dar asta conta mai puţin. Lăsa
în urmă un coşmar, pe poarta căruia ar fi trebuit să existe o firmă:
„C’est l’enfer!”. Greutăţile lumii exterioare, nu putea decât să le
bănuiască. Nu ducea cu el, drept bagaj, decât o ură şi-o lăcomie
ingrozitoare.
Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.
eLiteratura mulţumeşte site-ului Dreamstime.com pentru permisiunea de a folosi în cadrul cărţii fotografia GYPSY:
GYPSY © Leeloomultipass | Dreamstime.com
Fragmentul 2:
...Kerim Rashida Narcisa se scurse uşor din patul de sus şi se
ghemui ca o pisică lângă Lăcrămioara. Rashida era o turcoaică din
Constanţa, întemniţată pentru cultivare neautorizată de mac opiaceu pe
proprietatea bunicii sale; dat fiind că nu comercializase substanţele
halucinogene obţinute, de asta ocupându-se „logodnicul” ei, Rashida
încasase doar patru ani de detenţie. Era o fată de 21 ani, mică de
statură, subţire şi cu un caracter prietenos. Lăcrămioara îi făcu loc
sub pătură.
– Mai spune-mi o dată cum te-au arestat pentru cocaina aceea..., şopti
uşor Rashida.
– Ţi-am mai povestit de-o mie de ori..., oftă Lăcrămioara, ştiind că
totuşi îi va mai povesti, încă o dată. Şi încă o dată. Şi încă de o mie
de ori. Povestea o rodea ca un vierme pe dinăuntru, nu-i dădea pace,
aducând-o la disperare:
– ... Aveam 19 ani şi opt luni. Maruca, fie – mea, abia se născuse de
vreo şase luni. Mascaţii de la Jandarmerie au năvălit în casa mamei
mele, unde locuiam. M-au trântit pe jos, şi pe mine şi pe mama. Ne-au
legat şi s-au dus glonţ în cămară. Au luat trei pungi de făină albă din
care făcea mama, de obicei, gogoşi. Prima pe care au desfăcut-o
conţinea un kilogram de cocaină din Columbia, cea mai bună din lume;
cel puţin, aşa au nenorociţii de la anchetă. Era aproape albastră de
strălucitoare ce era... Ţin minte ca ieri, era ora 4:30 dimineaţa când
m-au „umflat”...
– Dat fiind că aveai copil mic, nu ştiu dacă era legal să te închidă pe
zece ani..., oftă Rashida, strecurându-şi mâna sub bluza Lăcrămioarei.
– Eu de unde să ştiu?!, răspunse Lăcrămioara. „Dată fiind gravitatea
faptei”, avocatul meu din oficiu mi-a spus că Maruca va fi dată-n grija
bunicii materne sau la orfelinatele publice. Din acelaşi motiv, nu am
dreptul nici la pachete, nici la vizite. Nu că biata maică-mea ar avea
bani de pachete...
Rashida începu să-şi mişte uşor palma pe abdomenul Lăcrămioarei.
– Cine crezi că ţi-o fi făcut-o? Tipul cu care trăiai? se interesă
curioasă Rashida.
– Ce rost ar fi avut? Ady mă părăsise de mai bine de-un an; cum a aflat
că am rămas borţoasă, m-a şi dat dracului... De mult nu mai ştia nimic
de mine, şi nici nu dorea să afle. De ce mi-ar fi făcut porcăria asta?,
replică Lăcrămioara, simţind cum i se întăreşte stomacul de emoţie.
Rashida continuă să o mângâie pe sub pântec. Viaţa în comun, femei
între femei, anii lungi de închisoare, făceau ca între ele să apară o
intimitate tulbure. Cu încă cinci ani de închisoare în perspectivă, ar
fi fost greu să respingă singurele mângâieri de care putea avea parte
aici. Încet, mâna Rashidei i se strecură între coapse: o mângâia, o
dezmierda blând, cercetând-o şi explorând-o. Lăcrămioara simţi cum se
deschide ca o floare, sub atingerile insistente ale Rashidei. La
urma-urmei, erau singurele atingeri calde şi omeneşti dăruite în toţi
aceşti ani pierduţi ai vieţii ei. Îşi strecură braţul pe sub umerii
turcoaicei şi o îmbrăţişă înfrigurată. Spasmul plăcerii nu întârzie să
le scuture pe amândouă...
– La mine a fost mai simplu, reluă Rashida. Într-adevăr am cultivat mac
pe tarlaua bunică-mii şi m-au prins gaborii „cu dânsa-ntr-însa”, ca să
zic aşa...! Nu că mi-ar plăcea la pârnaie, dar măcar am făcut porcăria,
nu ca la tine...
Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.
Dina, câinele scriitorului Şerban Mărgineanu
Fragmentul 3:
– ...De fapt, „Momiţe” nu era chiar aşa de rău..., reîncepu
Zabar, când îşi reveni. M-a scos de la Şcoala de Corecţie cu avocaţii
lui, m-a luat în slujba lui şi mi-a dat o pâine să mănânc. De opt ani
îi „curăţ” cartierul de „concurenţă” şi mi-a dat bani buni... Dumnezeu
să-l ierte, pe el şi pe nevastă-sa.
– Cine crezi că l-a „făcut” în halul ăsta? Pardalică? „Concurenţa”? îl
întrebă Ade.
– Nu, sigur nu!! La noi se lucrează altfel; a, o bătaie acolo, cu
lanţul, cu sabia, dar nu în halul ăsta...! Şi pe Oana – Barcelona au
torturat-o de moarte...
– Cine mai lucrează cu arme de foc, în Bucureşti?? întrebă Ade.
– Păi, „karatiştii” lui Ady „Bruslea”, dar nu în felul ăsta, ca aici.
Ăia, „karatiştii”, vând arme peste graniţă, dar nu le plasează în oraş.
Nimeni n-are nevoie de răfuieli cu arme de foc. Pentru noi ajunge un
lanţ, o sabie, un ciomag, acolo, dar armele de foc lasă moarte de
om..., cugetă „Crăcănatu’”, dus pe gânduri.
– De unde îşi aducea Florin „Momiţe” prafurile alea, de umpluse
cartierul?
– Şefule, nu ştiu! Sincer, nu ştiu!! El era mai secretos, aşa, nici
mie, dar nici Oanei nu-i spunea totul. Vorbele umblă, prefera să-şi
cunoască numai el „legăturile” de afaceri... Ade se simţi înclinat să-l
creadă. Zabar „Crăcănatu’” era mult prea zguduit de omorul acesta
nefiresc, pentru a minţi. Într-adevăr, chiar şi în mediile interlope
dure, din Bucureşti, rar întâlnise Ade asemenea cruzime.
– Oare ce-o fi încercat să scoată de la Oana? Nu-mi imaginez că o
torturase cineva doar aşa, de-amorul artei...! îl chestionă Ade.
– Poate ceva despre „marfă” sau bani, dar a chinuit-o degeaba. „Momiţe”
o iubea pe Oana, dar nu avea încredere- n ea. Nu degeaba i se zicea
Oana „Coţofana”, era cam limbută.
– În sfârşit, în sfârşit... Cine mai avea acces în casă? continuă Ade.
Aveau menajeră, ceva?? Şofer sau alt fel de personal domestic?
– Lui Florin „Momiţe” nu-i plăcea să-i mişune străini prin casă. Cu o
singură excepţie: deşi mâncau mai mult în oraş, aveau un bucătar
chinez, ceva. Venea de trei ori pe săptămână, gătea, făcea curat, se
ocupa de grădină. Oanei i se părea că „dă bine” să ai valet asiatic,
iar Florin „Momiţe” se dădea în vânt după bucătăria chinezească..., îşi
aminti Zabar „Crăcănatu’”.
– Era chinez – chinez?? Cu acte? se miră Ade.
– Mă rog, chinez sau ceva în genul ăsta! De-ăla bătrân şi cu ochii
oblici. De când cu asiaticii ăştia din Voluntari, de-au umplut
„Dragonu’ Roşu”, dracu’-i mai deosebeşte, sunt cu zecile de mii prin
Bucureşti. Eu nu l-am văzut decât în treacăt. Oana îl striga „Lolomay”,
alt nume nu-i ştiu.
– Zabar, du-te acasă, linişteşte-te, noi Ştim de unde să te luăm. Ne
trebuie declaraţia ta scrisă, dar ne-o poţi da mâine. Ne ştim de ceva
vreme, doar n-o să dispari cumva..., îi zâmbi amabil Ade.
Politica diplomată folosită de Francisc şi Ade faţă de anumiţi
infractori, deşi total neregulamentară, dădea rezultate uimitor de
bune. Menţinea un climat de încredere şi colaborare.
Zabar „Crăcănatu’” înclină din cap a mulţumire şi se grăbi să dispară.
Îi făcea rău vederea trupurilor moarte, cărate de către oamenii
poliţiei în saci speciali pentru cadavre.
Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.
Urma sângelui întunecat. Cumpăraţi acum!
A cumpăra o carte electronică publicată online de eLiteratura înseamnă a cumpăra o cheie de activare, care vă permite să deschideţi un exemplar al cărţii pe un calculator. Dacă vreţi să deschideţi cartea pe un alt calculator cu aceeaşi cheie de activare, mai întâi veţi dezactiva eCartea de pe primul calculator.
Pentru a cumpăra cheia de activare, puteţi să folosiţi fie un card de debit sau de credit, fie contul dumneavoastră PayPal. Dacă nu doriţi să plătiţi online, puteţi să plătiţi prin bancă sau în numerar. În funcţie de modalitatea de plată aleasă, apăsaţi pe una dintre imaginile de mai jos:
|
|
|
 |
După efectuarea plăţii, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile privind folosirea acesteia. Dacă efectuaţi plata online, veţi putea citit cartea imediat. Dacă faceţi plata prin bancă sau în numerar, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile la câteva ore (între 2 şi 48 de ore) după efectuarea plăţii.
Redăm mai jos paşii de efectuat pentru deschiderea cărţii pe calculatorul dumneavoastră.
1. Descărcaţi pe calculatorul
dumneavoastră cartea electronică Urma
sângelui întunecat. Roman poliţist de Şerban Mărgineanu
apăsând aici.
2. Cartea se prezintă sub forma unui fişier arhivat. Dezarhivaţi-l cu o
aplicaţie corespunzătoare. Dacă nu aveţi niciuna instalată pe
calculator, descărcaţi 7-zip
de aici.
3. Prin dezarhivare, obţineţi un fişier executabil (cu extensia .EXE).
Dublu click pe el. Pentru a se putea deschide, trebuie să aveţi
instalat pe calculator Adobe
Reader, versiunea cea mai recentă, pe care o obţineţi de aici.
4. Când se deschide fişierul executabil, veţi vedea numai o mostră (o
parte din carte). La pagina 2 a acesteia aveţi instrucţiuni privind
introducerea cheii de activare. După ce introduceţi cheia de activare,
se deschide întreaga carte.
Dacă aveţi nevoie de ajutor pentru deschiderea cărţii după ce aţi cumpărat cheia de activare, contactaţi-ne:
- fie ne trimiteţi un mesaj prin această pagină sau prin această pagină,
- fie ne sunaţi pe Skype la e.Literatura,
- fie ne sunaţi la telefonul ++40722 330 971.
Lectură plăcută!
Pentru a citi fragmente din roman, apăsaţi
aici.
Pentru referinţe critice, apăsaţi aici.
Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici sau pe unul dintre
butoanele de mai jos.
