eLiteratura

Un erou blestemat: Ceauşescu în toată măreţia şi sminteala sa. Roman de Nicolae Cristache

Pentru a citi fragmente din roman, apăsaţi aici.
Pentru a citi despre acest roman, apăsaţi aici.

Un erou blestemat: Ceauşescu. Despre roman

Pentru a scrie romanul Un erou blestemat: Ceauşescu în toată măreţia şi sminteala sa, binecunoscutul scriitor Nicolae Cristache s-a documentat enorm şi s-a pregătit sufleteşte mulţi ani de zile. El a descoperit nu numai noi unghiuri de abordare a obsedantului şi complexului său personaj, ci şi fapte şi date inedite, nedezvăluite până acum.
A scris romanul de mai multe ori, încercând mai multe tehnici literare. A cizelat fiecare pagină până la perfecţiune. L-a secondat Talida Covaci, care este îngrijitorul ediţiei de faţă şi primul sfătuitor al romancierului.
A ieşit o carte uimitoare. Iată doar câteva puncte pe care dorim să le scoatem în evidenţă:

• Mitul iubirii pentru o singură femeie.
• De ce a refuzat 170 de miliarde de dolari, oferite de Jimmy Carter?
• Profeţia lui Troţki: statul sovietic va sfârşi în capitalism.
• Vina Anei Pauker.
• Fata cea mică a lui Dej şi primii fiori pentru altă femeie.
• Cu Mao, în târlici.
• Ceauşescu – aşa cum nu l-a văzut nimeni.
• FOC!

Însă numai parcurgerea tuturor celor peste 600 de pagini vă poate da cheia măreţiei şi atractivităţii acestui roman – plin de nenumărate surprize şi satisfacţii pentru oricare cititor.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Un erou blestemat: Ceauşescu. Câteva fragmente

Primul fragment:

Proprietarul nu-l cunoştea pe Ceauşescu şi a întrebat-o pe ea dacă are ce-i trebuie, adică aprobarea de a ieşi din temniţă, şi ea a zis, da, cum altfel? Omul s-a aplecat să-l vadă mai bine pe tânăr şi cu ochii mijiţi, clar că vârsta îi slăbise mult vederea, a spus: sper să nu mă băgaţi într-o belea, că asta cu gardianul poate sfârşi rău pentru toţi. O spunea ca să fie spusă şi ea a zis, gardianul revine peste o oră, n-avea nicio grijă! Ceauşescu o asculta cu capul plecat, veştile cădeau pe capul său ca tăişul unei ghilotine; rămânea încremenit, ca şi cum ar fi stat cocoţat pe un butoi şi orice mişcare l-ar fi trimis în prăpastie şi când a vrut să spună ceva, ea i-a făcut semn să tacă. Obiceiul era ca la astfel de întâlniri, pentru ca totul să pară, aşa, ca o primire între prieteni, masa să fie pregătită cu sandvişuri şi băutură – eu, a spus momâia, după ce a ascultat, la rândul său, veştile pe care le cunoştea şi a dat pe gât un pahar de vişinată, am nişte treburi la bucătărie, vă las singuri, dar nu mai mult de o oră, nu vreau să-mi sune nimeni la uşă. Pe timpul mesei, el a vorbit de una şi de alta, că pâinea-i aşa, că şi la ei se face în casă, dar altfel. Ea a scos din poşetă nişte foarfece de manichiură, s-a aşezat pe genunchii lui, lasă-mă să-ţi aranjez sprâncenele; sfârşind l-a sărutat pe nas, dar n-a coborât din braţele lui. El, mereu pe butoi. Era ca şi cum ar fi citit aceeaşi carte veche, dar cu alţi ochi, cu alte nevoi sufleteşti. Lenuţa era vaporoasă, albă, proaspătă, cu frumuseţi pe care le observa pentru întâia oară, perfecţiunea gleznelor, rotunjimea umerilor, urechile mici – reflexiv, şi-a ascuns mâinile rănite, manşetele murdare, totul era murdar pe el. A schimbat vorba, să găsească împreună cu ea un alt punct de întâlnire: chiar aşa scrie în Manifestul Partidului Comunist, că Armata Roşie a pus capăt jugului imperialiştilor români?

– Am notat, ca să ţin minte, a zis ea şi a redeschis poşeta să caute foaia pe care a notat expresia din Manifest.

Doar că „imperialiştii români” îşi sfârtecaseră ţara; n-au cucerit Cadrilaterul, ci l-au cedat; nu cotropiseră Ungaria, ci i-au oferit jumătate din Transilvania; n-au invadat Rusia, ci i-au pus pe tavă Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa. Statul Legionar Român, era aliatul Germaniei lui Hitler, care era aliatul Uniunii Sovietice, fraţi de cruce, cum s-ar spune, nu? – toţi trei. Molotov, pentru scrierile căruia fusese arestat la Târgovişte, era un revoluţionar conform cu catehismul lui Lenin – între nevastă şi partid, a ales partidul. Şi se-nhăitase cu Ribbentrop – fascistul, duşmanul neîmpăcat al comunismului. El venera ziua victoriei Marii Revoluţii din Octombrie care a avut loc în noiembrie, iubea Uniunea Sovietică, prima ţară liberă de exploatarea omului de către om, era credincios principiului că piatra de încercare a internaţionalismului proletar este ataşamentul faţă de ţara socialismului victorios, dar fiecare cu ţara lui, iubirea de ţara altuia e una şi integritatea teritorială a ţării tale – alta.

– Ce-i cu tine?, se nelinişti Elena.

– Ce să fie?

– Cum vorbeşti?, zise ea şi se depărtă cât să-i poată privi expresia feţei.

– Cum vorbesc?

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Tablou de Iosif Varga

Al doilea fragment:

Mao i-a primit foarte prost, neîncrezător şi cu o întrebare lipsită de echivoc, voi, românii, de partea cui sunteţi?

Mai rău de-atât ar fi fost doar să le pună-n mână câţiva gologani, nişte nuci şi oarece colaci şi să-i trimită acasă. Mao nu catadicsise să urmeze tradiţia ospitalităţii chineze, aceea de bunăvoinţă ritualică. Descumpăniţi, colindătorii români au înghiţit găluşca după firea fiecăruia. Bodnăraş a rămas imperturbabil, aşteptând indiferent reacţia şefului delegaţiei. Chivu schimba feţe-feţe, ca un elev prins cu mâţa-n sac, iar Nicu rumega ceva cum ar fi nişte vorbe. Maurer fusese de la bun început împotriva acestei vizite, oarecum se aştepta la o atare primire – cine suntem noi, îi spusese lui Dej, să fim băgaţi în seamă de stăpânul unei treimi din populaţia lumii civilizate? Şi Dej, răspunzându-i, a zis: Jeane, chinezul, printre multe alte virtuţi, o are şi pe aceea că, primindu-şi vizitatorul cu plecăciune, îl măsoară viclean din perspectiva folosului viitor: curaj, deci! Şi-acum, hodoronc-tronc, că voi de partea cui sunteţi? În loc să se dezumfle încă mai mult decât era când venise, lui Maurer, bădărănia mult prea puţin vicleanului împărat i-a suflat vânt eliberator în vele şi-a zis, suntem de partea marxismului, tovarăşe Mao, de partea marxismului, fără a împrumuta tonului, implicit, nuanţa de nonşalanţă, obişnuită lui; a răspuns ca unui pionier pe care, deşi nu-l ia în serios, se preface a-l trata ca pe un om mare.

Răspunsul n-a provocat vreo cută anume pe chipul de mătase al lui Mao. Mai mult, gazda, de parcă n-ar fi auzit vorbele românului, a continuat să-şi privească interlocutorii şi să li se adreseze cu o superioritate lipsită de echivoc, recunoscându-le doar, ca şi cum figurile acelea albe ar fi fost începătoare în ale politicii, apartenenţa la frumoasa şi trecătoarea vârstă a tinereţii. Maurer îl privea lung; până şi înclinaţia sa spre zeflemea nu-i mai era de folos. Discuţia risca să ia calea plicticoasă a schimbului de replici la care te obligă amabilitatea fără cauză. Singurul care a avut, în faţa acestei atitudini a lui Mao, o zvâcnire de orgoliu, a fost Nicu, mezinul delegaţiei, care, sfârşind de rumegat, i-a spus lui Mao ceva de genul:

– Nu-i chiar aşa cu tinereţea noastră, tovarăşe Mao, suntem oameni responsabili, reprezentăm un partid puternic, poziţia noastră este principială şi se încadrează în raporturile fireşti ce ar trebui să existe între partidele comuniste din lumea întreagă.

Ca un actor care aude semnalul ridicării cortinei, Mao şi-a frecat târlicii de atlaz din picioare, unul de altul, şi luând seama că spectacolul a început, intră în rol şi adresându-i-se direct lui Nicu a zis:

– Basarabia voastră mai e la ruşi?

Bodnăraş, temându-se să dezvolte o discuţie primejdioasă, ocoli răspunsul şi-a spus.

– Tovarăşe preşedinte, trupele ruseşti au fost retrase de pe teritoriul României, suntem singura ţară din blocul ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia care a obţinut acest privilegiu. Mândria ostăşească a generalului plăcu într-un fel chinezesc marelui strateg al Marşului de 10 mii de kilometri.

– Bravo, bravo! a zis, privilegiile se acordă întodeauna celor dragi şi de încredere, aşadar sunteţi de partea marxismului lui Hruşciov.

Ceea ce trebuia să fie un K.O.

– Tovarăşe Mao, a intervenit Nicu din nou, ne-aţi întrebat dacă Basarabia românească mai este la ruşi... Am înţeles bine?

– Chiar asta am întrebat, a răspuns Mao, de trupe ştiam.

Chivu ciocănea cu tocul pantofului în covoraşul din faţa canapelei largi pe care gazda îi rânduise pe toţi, nu-şi putea controla neastâmpărul – la întoarcerea în ţară, delegaţia urma să facă o escală la Pitsunda, să-l informeze pe Hruşciov despre conţinutul covorbirilor cu Mao şi, desigur, printre întrebările liderului sovietic va figura şi problema Basarabiei; chinezii strângeau dovezi care să incrimineze în faţa comuniştilor lumii politica imperialistă a Uniunii Sovietice şi Basarabia era o dovadă la îndemână. Discret, Maurer a stopat cu mâna tremurul piciorului lui Chivu şi-a zis, raptul Basarabiei, prin Tratatul Ribbentrop – Molotov, este una dintre preocupările conducerii partidului nostru... Tocmai pregătim un document-declaraţie în care expunem în câteva puncte clare politica de independenţă a României, printre care şi dreptul fiecărui popor de a-şi hotărî destinul după cum îi dictează istoria sa milenară... istorie ce cuprinde şi teritoriul aflat astăzi la prietenii sovietici...

Acasă la Dej, Corneliu Mănescu şi Alexandru Drăghici parcă-şi înghiţiseră limbile. Faţa lui Dej era cum e culoarea oului de raţă. Acolo, la Beijing, cineva greşise, dar cine? În orice caz nu Maurer; din perspectiva lui Dej, Jenică nu greşea niciodată. Chivu nu scosese o vorbă. Rămâneau sub lupă Ceauşescu şi Bodnăraş. Nicu era favoritul lui Dej; după toate aparenţele îl pregătea să-i lase partidul moştenire. Dar, rămasul în bănuială, Emil Bodnăraş, nu spusese nimic care l-ar fi putut supăra pe marele împărat. Dimpotrivă, Mao îl confirmase. Iar Dej tăcea; din culoarea oului de raţă faţa sa devenise stacojie. Ce-a zis Nicu? Dă-mi puţin hârtia aia cu ce-a spus ăsta, i-a cerut lui Drăghici. După ce-a parcurs-o a treia oară, a zis:

– Ăsta se pregăteşte de domnie! Să vină direct acasă!

– Toată delegaţia este aşteptată de Hruşciov la Pitsunda, tovarăşe prim-secretar, îi aminti ministrul de Externe.

– Bine, bine, a zis Dej, ne vedem mâine!

Şi-n avionul de întoarcere, după escala la Pitsunda, Bodnăraş trecând peste picioarele întinse – Nicu somnola cu picioarele întinse pe canapeaua din salonul oficial – i-a zis:

– Copilu’, sunt mândru de tine, nu uita că eu te-am ales, zise cu tonul cuprins între batjocură şi afecţiune, ton pe care-l folosesc cei care voind să-şi motiveze desele incursiuni la bar şi nevoţi să traverseze un spaţiu cu nebăutori, abat atenţia de la viciul lor vorbind în doi peri.

Nicu n-a răspuns. De ani buni evita confruntările directe cu Bodnăraş; mai întâi se simţise vulnerabil în faţa acestuia pe timpul când folosise neispirat, ba chiar infantil, un citat din Lenin pentru a-l contrazice; singură Ana reţinuse întâmplarea, dar lui nu-i trecea; orgoliul astfel terfelit se cerea răzbunat. Şi o făcuse în şedinţa Biroului Politic în care urma să se hotărască cine să fie numit şef al guvernului; printre posibili figura şi numele lui Emil Bodnăraş, fără ca acesta să fi dat semne că ar dori funcţia. Atunci, Nicu l-a atacat virulent pe Bodnăraş, că ar crea o agentură în armată, te crezi îndreptăţit la orice, i-a strigat, tutuindu-l întâia oară, eşti mai mult decât primul între egali, judeci partidul superficial, după o concepţie mic-burgheză, nu putem fi de acord cu poziţia asta. Maurer a fost numit în postul scos la mezat, în vreme ce Bodnăraş părea că nici n-a observat judecata la care-l supunea copilul său de trupă.

– Important, a adăugat Bodnăraş, e să ai la tine centura de siguranţă când te vei întâlni cu prietenul tău Dej.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Al treilea fragment:

– N-ai înţeles, copilu’, indienii nu plecau din trib, schimbau doar locul. Rămân comunist, membru al tribului; mă duc să mor la ţară şi tot acolo vreau să fiu şi înmormântat. Schimb locul. Nu vreau în panteon, nu vreau onoruri...

Şi mai grav – locul pe care Bodnăraş voia să-l schimbe era cel de lângă el.

Îl cunoştea bine. Bodnăraş era un comunist autentic, dintr-aceia despre care Mao spunea că au luat cunoştinţă de comunism pe cale genetică, l-au căpătat în sânge. Şi era şi-un român adevărat. I-a păcălit pe ruşi. Ana Pauker nu l-a iertat, căci n-a putut spune, uite eu v-am eliberat, eu cu Armata Roşie; în schimb, românii au putut spune la Paris, am întors armele, România n-a fost eliberată, România şi-a câştigat singură independenţa. Atât cât s-a putut. Ca şi el, Bodnăraş iubea legenda lui Danko. Şi-acum îl lasă singur. Taică-su, moş Andruţă, îi spunea „Danku”, nu Danko, şi zi aşa cu Danku al ruşilor, ce şi-a zis el, ia să-mi scot eu inima din piept şi să luminez cu ea calea alor mei, frumos, foarte frumos... Se-ntorsese din Rusia, de la studii militar-politice, şi taică-su’ a zis, aşa pămpălăule, fuseşi în Rusia, cum o mai duc ruşii, mă băiete? Şi el ce putea zice, că nu ştie? I-a spus povestea cu Danko din manualul de limba rusă şi bătrânu’, şi-atunci şi pe urmă, când i se năzărea lui şi-şi aducea aminte de povestea lui Danko, pentru a-şi ascunde lacrimile care i se prelingeau în colţul ochilor, zicea, şi zi aşa cu Danku al ruşilor, ce şi-a zis el, ia să-mi scot eu inima din piept şi să luminez calea alor mei, şi nu i-a spus niciodată, şi nici el nu l-a-ntrebat, la ce fel de gânduri răspundeau lacrimile alea, şi mai tâziu, când Zoe i-a cumpărat cartea despre Danko, scrisă de Maxim Gorki, n-a deschis-o niciodată, dar privind-o, îi cădea mai bine să-şi aducă aminte de propria lui variantă despre Danku al ruşilor, erau singurele momente când, întâlnindu-se întâmplător, schimbau două vorbe fără să se certe, ia spune, pămpălăule, de ce n-ai tu grijă de pensionari, arunci banii pe fabricile nevesti-tii, şi el: alea sunt bune, ce ştii dumneata – iacă mai ştiu şi eu câte ceva, zicea...

Şi i-a zis lui Bodnăraş, simţim la fel în multe privinţe, tovarăşe Bodnăraş. Eu cred că dumneata nu mai crezi în mine, tocmai dumneata, cel care m-a descoperit – altfel nu se explică; boala şi bătrâneţea nu sunt obstacole pentru niciun militar de carieră, pentru niciun luptător adevărat. Şi l-a-ntrebat dacă a auzit de legitimitate? – căci, odată, când el l-a auzit pe Dej vorbind despre legitimitate şi l-a-ntrebat ce-i aia, Dej i-a spus, dacă tac-tu’ sau mă-ta n-au în familie un Hohenzollern, ai nevoie de legitimitate ca să conduci ţara; ce femeie te ia între cracii ei fiindcă-i şopteşti, ştii, eu sunt tiran? Femeia trebuie minţită... Ca să creadă în tine, îi repeţi în fiecare zi cât de generos şi drept eşti. Aşa e, tovarăşe Bodnăraş, ce vreau eu, doar eu pot să fac, dar cum aş putea face asta fără legitimitate? Suntem coada Europei, nu putem aştepta 200 de ani pentru a o ajunge din urmă, fiindcă nici ea nu stă cu mâinile în sân... Suntem obligaţi s-o luăm pe scurtătură, îi ieşim în faţă, ca Moise, cu un popor primenit în esenţa lui...

Şi Bodnăraş a zis, copilu’, ridici ştacheta peste puterile poporului... El i-a răspuns şi-a spus: dacă poporul ia cunoştinţă de sacrificiul pe care-l cer de la el, şi în ce scop o fac, şi are încredere în mine, sunt legitimul lui şi mă va urma, tovarăşe Bodnăraş... Nu vreau nimic pentru mine! După alegerile din ’46, tovarăşe Bodnăraş, Lenuţa mi-a zis, iată-te deputat, şi după ce mi-a zis iată-te deputat, n-a mai spus şi altceva, ca şi cum eu asta aşteptam s-aud de la ea, ca şi cum ea n-ar fi ştiut ce era în sufletul meu, deşi ştia; ştia şi se comporta ca şi cum n-ar şti. Deretica, era harnică şi pricepută – casa lună. Dar între noi firul se rupsese când cu povestea pe care frati-miu Ion o lansase în familie, cu bârfele lui, despre infidelitatea Lenuţei şi eram cât pe ce să mă-mpiedic de ele; cu trupul într-o parte şi capul în alta dă-i şi umblă în campania electorală de parcă-mi pregăteam înmormântarea. Seara, tovarăşe Bodnăraş, m-aruncam în patul gazdei, patul acela de alamă cu cerculeţe, cădeam ca un bolovan, şi până la masă zăceam cu ochii deschişi. Îmi era frică de trecut, cum să-l şterg, ziceam. Odată, vorbeam cu nişte aromâni, eram sub nişte copaci şi-o păsărică s-a murdărit pe şapca mea; am scos-o de pe cap şi-am rămas cu ea în mână, uitasem de ce-o scosesem. Am traversat localitatea cu şapca-n mână, oamenii mă vedeau cu şapca-n mână, îşi descopereau şi ei capul şi se-nclinau în semn de salut, ca-ntr-un ritual. Acasă, tovarăşe Bodnăraş, am ajuns cu şapca-n mână. Ţi-e cald, m-a-ntâmpinat ea, ce ţii şapca aia-n mână? Omule, nu putem trăi aşa, zicea, te nenoroceşti şi pe tine, iar eu nu mai rezist; dacă tu-ţi crezi neamurile, nu pe mine, şi nu poţi să uiţi nişte vorbe, şi te chinui aşa, taci ca mutu’, parcă eu nu ştiu ce-s tăcerile alea. Nimic nu-i adevărat, tot repeta, ştiu eu ce-o fi văzut frate-tu’ şi dacă nu era beat şi nu ştia ce i se năzare, mie de ce nu mi-a spus niciodată, un pizmaş mincinos, vorbeşte, omule, iar eu, cu şapca-n mână, mi-am descheiat şireturile la ghete cu cealaltă mână, şi acolo, pe scăunelul pe care mă descălţam, i-am povestit Leanei cum, odată, la Jilava, Pavel Câmpeanu îi învăţa pe ceilalţi deţinuţi să joace şah pe o măsuţă încropită şi cum eu, în sinea mea, am zis, e-un joc cu nişte reguli, înveţi regulile, învinge cine-i mai concentrat şi l-am provocat să facă o partidă cu mine. Lumea-n jur dispăruse, ăia de priveau se distrau pe socoteala mea, eu nu-i vedeam, nu-i auzeam, şi când Câmpeanu a spus „mat”, în faţa mea s-a deschis hăul şi dincolo, necunoscutul... N-am mai fost sigur pe nimic – un amărât, asta eram, un nimeni. Zile-ntregi n-am mai scos o vorbă, Lenuţo, i-am zis. Era în perioada când mă foloseam de pretextul că merg la dentist şi ne vedeam în ascuns, dacă mai ţii minte. Tu-mi spuneai nişte poveşti care circulau printre utecişti – nu reţinusem numele eroului şi ea a spus Pavka Morozov – da, am zis, Pavka Morozov, cu tine eram din nou în lumea în care mă simţeam acasă, eram din nou la partizani. Acum mă simt la fel, i-a spus, ca după înfrângerea în faţa campionului la şah, singur, un amărât, un paria; nu infidelitatea este motivul rătăcirilor mele, există ceva în tine, femeia mea, unde luptele de partizani nu-mi mai sunt de niciun folos. Şi ea a zis, ce partizani, mă, vrei s-ajungi la mine cu partizanii? Cât erau zilele de lungi, în faţa ochilor mei, tovarăşe Bodnăraş, vedeam doar imagini cu ea ridicându-şi poalele să i se vadă mai bine botinele, dându-şi ochii peste cap, maimuţărind domnişoarele din înal­ta societate, ea, goală, şoptindu-mi, nu te ruşina, nu e nimic de ruşine, imagini care parcă voiau să trăiască în veci în mine. Satele pe care le băteam în cizme de cauciuc nu aduceau în niciun fel cu satul copilăriei şi când am văzut că nu mi-l pot aminti am simţit că-mi era dor de el, de locul unde nu cunoscusem femeia. Intrasem la partizani – asta era partidul pentru mine, o tabără de partizani. Ca un partizan am gândit şi am acţionat în procesul de la Braşov, la Doftana, cu lipovenii în Deltă, cu hamalii în port, cu ţăranii, când a început colectivizarea. Şi cu ea, la mitingul de 1Mai, privind-o, regina balului. Mă goleam de sânge, fugea sângele din mine, închipuindu-mă până la adânci bătrâneţi slujind-o şi ea iubindu-mă ca pe un Stalin. Aveam încă în nări mirosul de narcise, cum sta gură-cască; cu mirosul ăsta în nări am trăit zilele, lunile, anii de la Târgu Jiu. I-am spus scurt: Nu fi proastă, vreau să am încredere în tine! Tu eşti lumea mea. Şi ea a zis, încearcă!...

Bodnăraş n-a spus nimic, pesemne se gândea la Florica lui, cea care-l înşelase şi din şocul suferit de el atunci, iată, nu izbutise să se mai redreseze; el îi povestise secvenţele acestea din viaţa lui pentru a-l preveni că, vestindu-l că-l părăseşte pe el, vestea asta îl aruncă în urmă cu mulţi ani şi nu atât gestul în sine îl doare, cât faptul că îi trădează convingerea că se poate trăi o viaţă de erou... Şi Bodnăraş a zis, copilu’ tu nu-ţi dai seama, în iureş, câteva spiţe rupte fac să se aleagă praful de întregul car, adică, grăbindu-te, sunt mici blocaje pe care chiar dacă le vezi, nu vrei să le iei în seamă şi care cu timpul, înmulţindu-se, blochează sistemul...

Bodnăraş îi spuse doar, copilu’, în iureş câteva spiţe blocate fac praf carul... Şi-a mai rămas un timp, doar în funcţii onorifice. Pentru el, comunismul eşuase.

Nicu a refuzat diagnosticul strecurat de Bodnăraş şi-a zis, va fi bine, o să vezi, nu mor caii când vor câinii, şi Bodnăraş a spus, copilu’, proverbele sunt bune când ţii seama de ele, nu ca să te apere de tine însuţi...

Şi-a văzut-o pe Leana ridicându-se de lângă el şi întorcându-se cu-un pahar de apă şi câteva pliculeţe cu prafuri în mână, ca să poţi dormi, şi-a explicat ea gestul, şi el a zis, de unde ştiai că nu dorm? Asta-i acum, s-a prefăcut ea supărată, gândurile tale bubuie în capul meu de m-asurzesc...

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Al patrulea fragment:

În 1978, Jimmy Carter, preşedinte la acea dată în Statele Unite, i-a propus lui Nicolae Ceauşescu translatarea economiei româneşti la economia de piaţă capitalistă şi un ajutor de 170 de miliarde de dolari.

– Ştiu cât de greu este, i-a spus Jimmy; România nu are nici experienţa şi nici finanţarea unui astfel de proiect fabulos; de aceea, urmează ca ţara mea şi un grup de bănci americane să facă evaluările ce se impun şi să le garanteze pentru a putea fi cotate la bursă. Planul mi se pare şi mie extravagant, a recunoscut el, am totuşi încredere în reuşita lui; pentru că, dacă nu l-aş cunoaşte pe autor, aş fi spus din start că este o utopie; doar că autorul acestui fantastic proiect, domnule Ceauşescu, este nimeni altul decât celebrul Zbigniew Brzezinski.

– Adică, a tradus Nicu pe limba lui oferta americană, îmi propuneţi să începeţi cu mine disoluţia C.A.E.R.

Şi Jimmy a zis:

– Domnule preşedinte, îmi îngădui să vorbesc sincer cu dumneavoastră; aşa cum am afirmat şi dimineaţă, România ne-a fost de mare folos, atât mie cât şi predecesorilor mei de la Casa Albă; aţi făcut cunoscute mesajele noastre direct unor lideri importanţi ai lumii, lideri cu care noi nu comunicăm din cauza in­existenţei relaţiilor diplomatice; aveţi o abilitate unică să relaţionaţi cu conducătorii naţiunilor, indiferent de convingerile lor politice, de orientări sau păreri asupra statutului viitor sau prezent al propriilor ţări; voi vorbi, deci, deschis şi direct: sunt informat că sunteţi un mare vânător; vreau să vă urmez exemplul şi să vânez Marele URS.

– Adică pe Leonid Brejnev, a punctat Nicu. Şi Jimmy a zis, cu voia dumneavoastră, da.

Nicu sosise la Washington cu o zi îna­inte, pe 11 aprilie, când aeronava prezidenţială aterizase la Baza Andrews în cursul serii. Ceremonia primirii sale la Casa Albă a avut loc doar a doua zi dimineaţă, pe Peluza Sud, cu protocolul cel mai înalt. De altfel, afirmă acelaşi Ioan Talpeş, singurul rezervat unui preşedinte al României.

De emoţie, fanfara a intonat vechiul imn al României, eroarea fiind corectată abia la dineu. Când, după cafeaua servită în Salonul Albastru, Jimmy şi Nicu s-au retras la un tête-à-tête.

– Aşa, a reluat Jimmy discuţia despre oferta pe care i-o făcuse anterior, aveţi un răspuns la propunerea mea?

Şi Nicu a zis:

– M-am pregătit, domnule preşedinte şi-mi îngădui la rândul meu să fiu sincer cu dumneavoastră; e adevărat, nutrim sentimente comune faţă de C.A.E.R.; am vorbit şi cu domnul Brzezinski; mi-a spus că ajutorul S.U.A. ar putea atinge suma de 170 de miliarde de dolari; o sumă frumuşică; pe măsura breşei pe care vreţi s-o provocaţi C.A.E.R.-ului şi a modelului care ar urma să fie România pentru ţările din Est.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Un erou blestemat: Ceauşescu în toată măreţia şi sminteala sa. Roman. Cumpăraţi acum!

A cumpăra o carte electronică publicată online de eLiteratura înseamnă a cumpăra cheia de activare, care vă permite să deschideţi un exemplar al cărţii pe un calculator. Dacă vreţi să deschideţi cartea pe un alt calculator cu aceeaşi cheie de activare, mai întâi veţi dezactiva eCartea de pe primul calculator.

Cheia de activare pentru această carte digitală costă 7 dolari USA, plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.

Pentru a cumpăra cheia de activare, puteţi să folosiţi fie un card de debit sau de credit, fie contul dumneavoastră PayPal. Dacă nu doriţi să plătiţi online, puteţi să plătiţi prin bancă sau în numerar. În funcţie de modalitatea de plată aleasă, apăsaţi pe una dintre imaginile de mai jos:

Dacă nu aveţi cont PayPal şi doriţi să vă faceţi, apăsaţi aici.

După efectuarea plăţii, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile privind folosirea acesteia. Dacă efectuaţi plata online, veţi putea citit cartea imediat. Dacă faceţi plata prin bancă sau în numerar, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile la câteva ore (între 2 şi 48 de ore) după efectuarea plăţii.

Redăm mai jos paşii de efectuat pentru deschiderea cărţii pe calculatorul dumneavoastră.

1. Descărcaţi pe calculatorul dumneavoastră cartea electronică Un erou blestemat: Ceauşescu în toată măreţia şi sminteala sa. Roman de Nicolae Cristache, apăsând aici.
2. Cartea se prezintă sub forma unui fişier arhivat. Dezarhivaţi-l cu o aplicaţie corespunzătoare. Dacă nu aveţi niciuna instalată pe calculator, descărcaţi 7-zip de aici.
3. Prin dezarhivare, obţineţi un fişier executabil (cu extensia .EXE). Dublu click pe el. Pentru a se putea deschide, trebuie să aveţi instalat pe calculator Adobe Reader, versiunea cea mai recentă, pe care o obţineţi de aici.
4. Când se deschide fişierul executabil, veţi vedea numai o mostră (o parte din carte). La pagina 2 a acesteia aveţi instrucţiuni privind introducerea cheii de activare. După ce introduceţi cheia de activare, se deschide întreaga carte.

Dacă aveţi nevoie de ajutor pentru deschiderea cărţii după ce aţi cumpărat cheia de activare, contactaţi-ne:

• fie ne trimiteţi un mesaj prin această pagină sau prin această pagină,
• fie ne sunaţi pe Skype la e.Literatura,
• fie ne sunaţi la telefonul ++40722 330 971.
  

Lectură plăcută!

Pentru a citi fragmente din acest roman, apăsaţi aici.
Pentru a citi despre roman, apăsaţi aici.
Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici sau pe unul dintre butoanele de mai jos:

Dacă nu aveţi cont de PayPal şi doriţi să vă faceţi, apăsaţi aici.
Cheia de activare pentru această carte digitală costă 7 dolari USA, plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.

62 Free Ways to Grow Your Business Profits will stimulate hundreds of breakthrough ideas for you to ponder. Quite simply, the program takes a revolutionary approach to marketing that is more powerful than any other marketing force you've ever encountered before!

Pentru a examina şi cumpăra alte cărţi electronice, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, apăsaţi aici.

Pentru cărţi audio în limba engleză, apăsaţi aici.

Pentru cărţi digitale de la Amazon, apăsaţi aici.