Legende urbane. Saga lui Mathias Coback. Roman poliţist de Şerban Mărgineanu

Romanul Legende urbane. Saga lui Mathias Coback arată cum inteligenţa dublată de îndrăzneală şi antrenament poate lupta împotriva forţelor sociale distructive şi poate să le facă dreptate celor ce tânjesc după ea. Dezinvoltura cu care Şerban Mărgineanu se plimbă prin mediile marginalizate ale societăţii, restabilind, prin eroii pozitivi, armonia şi echilibrul între oamenii devaforizaţi, găseşte o rezolvare strălucită în Legende urbane. Citeşte mai mult.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici. (Cheia de activare pentru această carte digitală costă 5 dolari USA, plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.)
Pentru a citi fragmente din roman, apăsaţi aici.
Pentru referinţe critice, apăsaţi aici.

Legende urbane. Referinţe critice

Editura EstFalia, în prefaţa ediţiei pe hârtie a cărţii, apărută în 2011, scrie, printre altele: – În prezentul volum, autorul prezintă, cu o anumită înţeleger voalată, traseul itinerant al unui evadat din sistemul penitenciar autohton. (...) Silit de împrejurări adverse, personajul principal se vede silit la alianţe nedorite şi abjecte. (...) Dincolo de acţiunea trepidantă şi alertă, volumul de faţă înfăţişează cititorului o lume a sărăciei, a disperării, lumea celor dezmoşteniţi de-o soartă potrivnică. Dincolo de aparenta lucrare poliţistă, autorul descrie o societate bolnavă, bântuită de nelinişti şi transformări continue.

policier13 – Romanul urmăreşte traseul itinerant şi disperat al unui evadat din sistemul penitenciar romanesc. (...) Acest volum cu aspect general de roman poliţist, este în structura lui profundă un roman social. (...) Romanul cuprinde o paletă largă de personaje, de la prostituate anonime, până la mafiile trans-naţionale cu cifre de afaceri de sute de milioane.

Marie McFressie (În interviul cu Şerban Mărgineanu de aici, interviu datorat scriitoarei Marie McFressie, se pot afla mai multe amănunte despre formaţia şi viziunea artistică a autorului, date relevante pentru înţelegerea aprofundată a cărţii Legende urbane. Saga lui Mathias Coback.) – Şerban Mărgineanu este tipul de scriitor care îşi lasă amprenta plină de experienţă, cu inteligenţă şi talent, în scrierile sale cu iz americănesc, într-o vâltoare bogată de acţiuni care sunt învăluite în parfum autentic, captivant şi care îl satisfac pe cititor, potolindu-i setea de real, de credibil.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Legende urbane. Fragmente din roman

Fragmentul 1:

Alarma începu să sune la ora 04:30 fix, dimineaţa. Sunetul ascuţit, înnebunitor, la limita maximă a audiofrecvenţei, îi aruncă pe soldaţi şi pe subofiţeri pe coridoare. Nu era un exerciţiu. La Penitenciarul de maximă siguranţă 1313 nu existau alarme de exerciţiu. Denumit şi „Găoaza Satanei“, penitenciarul 1313 se confruntă, pentru prima oară în lunga sa existenţă, cu o alarmă de evadare.
Locotenent major Stiuj Petru, 34 ani, împărţi grupele de subofiţeri şi-i trimise în sectoarele dinainte stabilite pentru asemenea situaţii. Scoşi din boxele lor, câinii se agitau innebuniţi. Subofiţerii, bine antrenaţi la celebra Şcoală de cadre Penitenciare de la Hârşova, controlară curtea Penitenciarului, apoi se răspândiră, pe porţile secundare, în exteriorul perimetrului îngrădit. Reflectoarele din foişorul de veghe scăldau totul într-o lumină albă ca laptele, orbitoare.
Din „Găoaza Satanei“ nu se evadase niciodată. Furios, în pragul unei crize de furie mistuitoare, Stiuj Petru se gândea la consecinţele incalculabile ale acestui neplăcut eveniment.
Un sergent-major se apropie, luă poziţia de drepţi şi raportă:
– Permiteţi să raportez, sunt sergent major Sârca Dumitru, de serviciu în sector 7; am constatat lipsa deţinutului nr. 01336 la ora 4:15 în această dimineaţă. Uşa celulei era deschisă. Ceilalţi deţinuţi, 6 la număr, dormeau. Nu au cunostinţă de dispariţia...
Locotenent Major Stiuj Petru execută o semiîntoarcere a trupului, punându-şi toată greutatea în cumplita lovitură de pumn cu care îl culcă la pământ pe nefericitul sergent. Într-o tăcere deplină, doi soldaţi îl înşfăcară pe bărbatul leşinat de picioare şi-l târâră ca pe-un sac de cartofi la infirmerie.
Stiuj Petru, locţiitor al Comandantului Penitenciarului, urcă în maşina de serviciu şi porni, turbat de furie, în căutarea deţinutului 01336.
Penitenciarul 1313 era situat în Munţii Bihorului, la o înălţime de aproximativ 1700 metri, într-o zonă extrem de izolată. Cele mai apropiate localităţi erau Răchiţele, Smida, Giurcuţa de Sus, care urmau să fie scotocite metodic în săptămâna următoare de Trupele speciale. Folosind staţia de emisie-recepţie, într-o frecvenţă securizată, Stiuj Petru ordonă scurt:
– Daţi drumul câinilor!
Chiar şi cei mai duri soldaţi din trupele de pază se înfiorară auzind ordinul. Dar se executară fără crâcnire; scoaseră botniţele animalelor, apoi le eliberară din lese. Dulăii, nişte câini din rasa Ciobănesc German, erau negri şi se confundau cu hăţişurile pădurii. Dresaţi într-un regim asemănător cu al celebrilor câini K-9, animalele de serviciu erau de-o sălbăticie îngrozitoare; erau hrăniţi cu carne crudă, şi dresaţi să ucidă. Manechinele lor de antrenament, efectuate din piele netăbăcită, erau îngrozitor de deteriorate în zona gâtului. Eliberaţi din lese, câinii porniră tăcuţi pe urmele deţinutului 01336.
Soldaţii şi câinii răscoliră fiecare metru pătrat din pădurile ce înconjurau „Găoaza Satanei“. Câinii nu depistară nicio urmă. La orele 6:30 dimineaţa, Locotenent-major Stiuj Petru fu silit să ceară ajutorul trupelor de jandarmi din regiune şi să recurgă la elicoptere, lărgind astfel aria de căutare. Poliţia din localitaţile Giurcuţa de Sus, Smida şi Răchiţele alarmară populaţia civilă, privitor la un evadat periculos care ar fi putut cere găzduire, haine şi hrană. Totul fu zadarnic.
La ora 12 la prânz, autorităţile încă mai căutau. Fără niciun rezultat.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

eLiteratura a folosit pentru aceeastă carte, de pe site-ul NASAimages.org, fotografia STS-35 crewmembers during fire fighting exercises at JSC fire training pit.

Many thanks to NASAimages.org for the photo (from NASA Johnson Space Center Collection).

Fragmentul 2:

Femeia stătea în umbra nopţii, sprijinită de peretele unei clădiri vechi; avea frumuseţea stridentă şi vulgară a unei prostituate profesioniste. Era brunetă, cu părul lung, de-un blond platinat, cu ochii cercetători subliniaţi de farduri ieftine şi puternic colorate. Fusta plisată, extrem de scurtă, dezvelea nişte picioare încă frumoase. Dacă ai fi privit atent partea interioară a braţului ei drept, ai fi putut detecta urmele vechi ale unor hematoame; femeia folosea heroină de 500 euro pe săptamană. Recompensa vânată o putea face să moară fericită în urma unei supradoze. Gălbeaza Narcisa avea sănatosul obicei să scormonească în camerele de închiriat din cartier, în momentele în care chiriaşii erau la treburile lor. Dacă nu curge, pică.
Omul în uniformă neagră se apropie de ea cu mersul uleios al unei fantome. Schimbară căteva fraze fugitive. Gălbeaza Narcisa, de profesie cocotă şi hoaţă din apartamente, îi arăta cu degetul clădirea veche, înaltă, de 6 nivele, aflată într-un cartier sordid şi sărac. Apoi tăcu. Tot ceea ce era de spus fusese spus.

Uşa apartamentului zbură în ţăndări; trupele jandarmeriei năvăliră în interior, urlând înspăimântător:
– Poliţia! Sus mâinile! Poliţia! Culcat!
Mascaţii se revărsară în interior. Bărbatul era întins pe pat, acoperit cu o patură. Pe masa de langă pat, se vedea un pistol Makarov model vechi, bine întreţinut. Şeful „trupelor urbane de asalt“ înşfăcă pistolul de pe masă, în timp ce bărbaţii în uniforme negre de camuflaj, blindate cu elemente de siguranţă, se pregătiră să-l înşface pe bărbatul care părea adormit.
În spaţiul închis, rafala de automat răsuna îngrozitor. Într-o cadenţă cumplită, gloanţele de 7,62 mm începură să secere oamenii trupelor de intervenţie. Vestele antiglonţ nu erau făcute să reziste unei rafale de A.K.M. 7.62, trasă de aproape; de altfel, ca să fie sigur, omul prefera să repete focul automat, ţintind de data asta capul. Pătura care-l acoperea zbura în lanţuri, zdrenţuită. Dl. Mathias Coback dormea în pat, sub pătură, cu automatul în braţe, pentru a evita orice surpriză.
Camera avea un aspect înfiorător; opt cadavre zăceau aruncate care-ncotro, cu craniile sfărâmate şi uniformele stropite cu sânge. Pereţii împroşcaţi cu urme de gloanţe arătau ca după un bombardament. Patru supravieţuitori se retraseră în neorânduială, urlând înnebuniţi. Săriră pe scări, revărsându-se în stradă spre maşina de intervenţie.
În momentul în care în cadrul ferestrei apăru Mathias Coback cu automatul în mână, cei patru săriră în maşină, împreună cu domnişoara Gălbeaza Narcisa, şi automobilul demară, mergând în zig-zag pe mijlocul străzii. Trei echipe ale unor televiziuni particulare, formate din reporteri şi cameramani, care veniseră să filmeze arestarea unui infractor periculos, stăteau în faţa clădirii. Observară cu stupoare că arestarea luase cu totul altă turnură; la apariţia în cadrul ferestrei a omului înarmat, cameramanii şi reporterii o rupseră la fugă în neorânduială, chelălăind înnebuniţi de groază.
– Ajutor! Poliţiaaa.!
Dl. Mathias Coback preferă să se retragă folosind fereastra; abandonă automatul în cameră, nu înainte de a-i şterge rapid cu un prosop toate părţile pe care le atinsese cu mâinile goale. Coborî în stradă, scurgându-se de-a lungul unei ţevi masive, exterioare, de gaz. În momentul în care atinse asfaltul, îşi incheie grăbit bluzonul, privind în toate părţile. Dar rafalele de armă automată îndepărtaseră toţi curioşii din zonă. Porni pe jos, grăbit, abandonând scuterul negru. Dacă poliţia aflase de apartamentul în care se refugiase în ultimele zile, în mod sigur ştia şi despre micul său mijloc de locomoţie.
Căuta în general locurile aglomerate pentru a se pierde în decor. Opri un taxi care îl duse în centru. Îşi privi ceasul; era ora 1:00 dimineaţa. Dl. Coback intră nonşalant în Night-Clubul „Şarpele Negru“. Sala de dans era supraaglomerată; o muzică rave bubuia deasupra trupurilor contorsionate. Găsi o masă liberă şi comandă o sticlă de gin.
Dl. Mathias Coback privi gânditor sticla. Îşi turnă un pahar şi medită la situaţia în care se afla; în sfârşit, se afla în postura unui criminal multiplu. Uciderea a opt oameni într-o singură noapte nu era chiar o glumă. Drumul pe care pornise, de la evadarea sa spectaculoasă din „Găoaza Satanei“, era presărat cu situaţii neprevăzute. Era îngrozit de ceea ce fusese constrâns să comită cu nicio oră în urmă, însă n-avea de ales.
Treptat, starea de agitaţie, indusă de andrenalină, începu să se risipească. Amintirea morţilor, priviţi ca simpli oameni, îl scutură din toate balamalele. După încă două pahare, hotărî că nu mai putea da înapoi. Îşi revăzu ultimii ani din viaţă; de când îşi găsise părinţii morţi şi fusese încarcerat pe viaţă pentru o faptă pe care nu o comisese el, ca om, nu mai avea niciun viitor. Înapoi la închisoare nu dorea să se mai întoarcă. Nu avea de-ales; trebuia cu orice chip să supravieţuiască. Auzea muzica penetrantă care zguduia clubul din temelii; parcă era o altă lume.
În oraş, maşinile poliţiei străbăteau străzile, organizând filtre şi baraje, efectuând arestări şi controale. Televiziunile alertau populaţia, descriind ultimele evenimente legate de evadatul Attila Coman Tiberiu, de-acum un fioros ucigaş cu sânge rece.
În biroul Inspectorului Şef Sulea Bujorel, prostituata Narcisa Gălbeaza întrebă cu o voce febrilă: – Când îmi pot primi recompensa? Ştiţi că mi-aţi promis...
Sulea Bujorel o privi cu atenţie; femeia părea în pragul sevrajului. Avea o piele cenuşie, tenul transpirat şi pupilele mărite.
– Opt oameni morţi. Cred că nu apreciezi situaţia la justa ei valoare. Nu ne-ai spus că este extrem de bine înarmat!
– Eu să vă spun? Dar v-am informat că are pistol, l-am văzut când i-am răscolit prin cameră! Şi doar sunteţi poliţisti.
La un semn al Inspectorului Şef, doi subofiţeri o înşfăcară, închizând cătuşele peste încheieturile ei tremurătoare.
– Eşti arestată pentru furt, violare de domiciliu, prostituţie, consum de substanţe interzise şi inducere în eroare a Organelor de Poliţie – îi comunică Sulea Bujorel cu voce rece.
Tânăra Narcisa se încordă ca o lamă de oţel; începu să se lupte din toate puterile cu cei doi subofiţeri; sevrajul şi disperarea o făcură să se tăvălească pe jos, urlând din toate puterile. Cei doi o târâră pe coridor afară.
– Auzi, mai vrea şi recompensă! Asta chiar o luase-n serios! Mormăi Inspectorul Şef, enervat.
Se gândea cu groază la ceea ce avea de trecut în Raport. De pe coridor se auzeau, tot mai slab, urletele disperate ale femeii pe care cei doi ofiţeri o târau spre celulele de la subsolul clădirii.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Fragmentul 3:

Apăruse în oraş, „Attila-Disco-Club-Rave“ şi chinezii din „Dragonul Roşu“ vindeau cu succes blugii „Attila-Super-Geans“.
Tolănit în pat, cu Narcisa în braţe, Mathias Coback se uita cu interes la televizor.
– Se pare că sunt vedetă! – oftă dus pe gânduri.
– Poate ar trebui să le ceri „drepturi de autor“! Fac bani folosindu-se de imaginea ta, gândi Narcisa cu voce tare.
– Sunt un individ modest de felul meu. Toată viaţa mea m-am ferit de „luminile rampei“, se sclifosi Mthias, râzând.
Se aflau într-un motel ieftin, nou, deschis la periferiile Bucureştiului. Actele contrafăcute pe numele Mathias Coback îl prezentau drept cetăţean Belgian, rezident în Cairo cu afaceri în domeniul mătăsurilor chinezeşti efectuate sub licenţă în Filipine; o adevărată babilonie greu de verificat.
– Mi-e foame! Au trecut deja 38 de minute de când ai comandat pizza aia de rahat de la „Mac-Mac-Pizza’s-Duck“ – se agita vag Narcisa.
– Or veni ei până la urmă...
Ca la un semn, cineva bătea la uşă. „Livrarea...“ se auzi înfundat de-afară.
– Intră, intră, strigă Narcisa, adăugând ca pentru ea „Dacă nu mai este caldă, n-o plătesc nici de-a naibii“
Uşa se deschise. Popovici Francisc intră, urmat ca o umbră de Ade. Cu o privire rapidă şi cercetătoare, se uita prin cameră, apoi scoase bastonul. Ade îl acoperea din spate, cu un pistol în mână.
– Nu te sfătuiesc să-ncerci, rosti amabil Francisc, urmărind mâna lui Mathias cum se mişca agale spre pernă.
Mâinile lui Mathias înţepeniră.
– Ade, cătuşele! Leagă-l! Şi pe ea! – vorbi scurt şi prevăzător Francisc.
– Nu! – se opuse scurt Mathias.
– Nu-mi pune condiţii, scumpule. Eşti într-un butoi cu rahat.
– Nu! – repetă Mathias. Altfel vei fi silit să mă ucizi. Nu-ţi dă mâna!
– Ba cum să nu! S-a deschis sezonul de vânătoare pentru tine, omule! Şi dacă se întâmplă să fie şi dumneaei pe-alături, cu-atât mai rău pentru ea, oftă fals Francisc.
– Nu pari a fi un criminal. Şi-n afară de asta, dacă eu „mă răcesc“ nu vei mai reuşi să-l recuperezi pe Jeannot Ostende, omul care-ţi dă bani pentru tot deranjul tău.
Francisc îl privi în tăcere timp de o jumătate de minut:
– Mda, bănuiam eu că nu eşti chiar prost. Altfel n-ai mai fi în viaţă. Atunci, hai să discutăm aşa, „în libertate“.
Tăcut ca o fantomă, Ade se strecura prevăzător şi-şi strecura mâna sub pernă. Extrase revolverul TT şi se retrase. Aruncă o privire sub pat şi cercetă rapid camera; alte arme nu găsi.
Francisc şi Ade îşi traseră la îndemână două scaune; precaut, Ade continua să ţină cele două arme la îndemână. Narcisa îi urmărea cu o privire de gheaţă. Mathias părea mai resemnat. Se ridică în şezut, pe marginea patului. Cearşaful căzu, lăsându-l pe jumătate gol. Îşi propti coatele pe genunchi şi rosti;
– Te ascult, părea obosit, resemnat.
– Gurile rele spun că te-ai dat cu ruşii. E adevărat?
– Şi de ce ţi-aş răspunde? La câte trag după mine, tot pe viaţă primesc!
– Oricât nu ai crede, nu am niciun interes să te arestez. Nu sunt de la Poliţie.
– Ah, nu? Îl privi neâncrezător Mathias.
– Am fost cândva, dar m-am lăsat. Nu mai rentează. Acum sunt pe cont propriu.
Nu datorez nimic statului, îi zâmbi Francisc aproape amabil.
– Şi ce vrei de la mine? – se interesă curios Mathias.
– Câteva răspunsuri. De colaborarea dumitale depinde ce hotărâre voi lua în ceea ce vă priveşte.
– Te ascult. Fă-mi propuneri.
– Jeannot Ostende m-a plătit să te prind, însă eu stiu foarte bine cât de greu se scot bani de la Poliţie. Dânsa o ştie la fel de bine – arătă Francisc cu bastonul spre Narcisa.
Aceasta rânji sinistru amintirilor.
– În situaţia în care ne aflăm, dl. Jeannot Ostende ar scoate bani frumoşi pentru oricine i-ar salva viaţa. Ei bine, banii ăştia o să mi-i dea. Am bănuit că tu ştii ceva despre locul unde se află depus Ostende. Deci, repet întrebarea; te-ai dat cu ruşii? rosti Francisc.
– Da, fireşte! Desigur! Aş fi pupat şi curul diavolului, ca să scap din rahatul în care înot de trei luni de zile.
– Dă-mi detalii, te rog. Ia povestea de la capăt – îl indemnă Francisc.
– Narcisa, dă-ne ceva de băut, te rog, vorbi Mathias.
Gălbează Narcisa, complet goală, coborî din pat şi extrase dintr-un dulap o sticlă cu Smirnov, împreună cu trei pahare. Turnă vodcă în pahare şi se aşeză la loc pe pat. Trupul ei alb, frumos, strălucea stins în lumina lămpii cu picior înalt. Se mişca firesc, liber, ca o femeie care avusese de-a face cu mulţi bărbaţi.
Cu paharul în mână, Mathias începu să vorbească.
– De fapt, ruşii m-au găsit pe mine. Aveau nevoie de un localnic pentru afacerile lor. Unul care să cunoască bine oraşul. Atacul maşinii de valori este, de fapt, afacerea lor. Eu am fost doar cu execuţia. Dat fiind ceea ce sunt, în mod firesc toată treaba mi se punea mie în spinare. Ei au rămas în umbră; nu le trebuie Poliţia pe cap.
– Frumos gândit, aprecie Francisc, şi tu cu ce te-ai ales?
– 10% din valoarea „loviturii“. Se pare că cineva le-a suflat o afacere pe care ruşii o voiau pentru ei. Respectivul a considerat că e mai sigur să trateze afacerea la Bucureşti, departe de ruşi. Dar ruşii ăştia sunt ca ciuma: individul tot n-a scăpat...
– Ei bine, şi cum îl cheamă pe Marele Şef care te-a găsit? – întrebă Francisc, mort de curiozitate. Rusul, şeful, mă rog.
– Ei bine, asta n-am să-ţi spun. Nu sunt turnător. Îţi voi spune povestea care te interesează, dar n-am să-l dau pe mâna ta. Nu sunt turnător; indivizii m-au ajutat, înţelegi?
Ade şi Francisc se priviră o clipă, apoi Francisc admise;
– Mă rog, mă rog...! Şi cu Jeannot Ostende ce s-a întâmplat? Omul ăsta îmi trebuie mie.
– Se pare că sub atenta sa supraveghere, în urmă cu un an, Poliţia a capturat la Frontieră un transport de arme pe care ruşii doreau să-l tranziteze prin România, spre zonele de conflict din Serbia. Cu ocazia asta, au fost închişi trei oameni de-ai lor. Aşa se face că dl. Jeannot, ca Ministru de Interne, va plăti cu pielea pentru chestiunea asta. Cât de curând, ruşii îl vor beli de piele şi-şi vor face câte o pereche frumoasă de pantofi. râse sinistru Mathias Coback.
– Interesant, interesant. Şi nu-i putem face să-şi schimbe gândurile? – se interesă Francisc.
– Cam greu. Ar trebui să le dăm înapoi cei trei oameni de la Puşcărie şi transportul de arme, care valorează destul de mult. Şi, fireşte, ar trebui să-mi dai drumul şi mie, ca să pot trata afacerea cu ei, îi zâmbi dulce Mathias.
– Şi de unde ştiu eu că vei fi corect cu mine? Îl intrebă Francisc.
– Mergi şi tu pe încredere, propuse Mathias, rânjind.
– Aş propune să mi-o laşi mie pe domnişoara, până rezolvi treaba. După care ţi-o dăm înapoi. Ce zici?
– Mă rog, dacă tu crezi că te descurci cu ea! – cedă Mathias.
– Armele n-am cum să ţi le dau, imaginează-ţi şi singur. Dar pe cei trei ruşi de la pârnaie, asta s-ar putea!
– Ade, du-te şi pregăteşte maşina. Domnişoara vine cu noi, până una alta.
Narcisa îşi trase pe ea un trening, încălţă o pereche de pantofi sport şi îi urmă pe cei doi asociaţi ai firmei „Total-Tigru-Invest„.
– N-avem nimic cu tine. Doar afaceri – îi comunică amical Francisc, în timp ce-o conducea la maşină. O invitară în spate, şi maşina demară.
În urma lor, Mathias se uită lung pe fereastră. Se gândi cum ar putea să-l abordeze pe dl. Abram Semenovici, în legătură cu problemele lui de ultim moment.

Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici.

Legende urbane. Cumpăraţi acum!

A cumpăra o carte electronică publicată online de eLiteratura înseamnă a cumpăra o cheie de activare, care vă permite să deschideţi un exemplar al cărţii pe un calculator. Dacă vreţi să deschideţi cartea pe un alt calculator cu aceeaşi cheie de activare, mai întâi veţi dezactiva eCartea de pe primul calculator.

Cheia de activare pentru această carte digitală costă 5 dolari USA, plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.

Pentru a cumpăra cheia de activare, puteţi să folosiţi fie un card de debit sau de credit, fie contul dumneavoastră PayPal. Dacă nu doriţi să plătiţi online, puteţi să plătiţi prin bancă sau în numerar. În funcţie de modalitatea de plată aleasă, apăsaţi pe una dintre imaginile de mai jos:

Dacă nu aveţi cont PayPal şi doriţi să vă faceţi, apăsaţi aici.

După efectuarea plăţii, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile privind folosirea acesteia. Dacă efectuaţi plata online, veţi putea citit cartea imediat. Dacă faceţi plata prin bancă sau în numerar, primiţi cheia de activare şi instrucţiunile la câteva ore (între 2 şi 48 de ore) după efectuarea plăţii.

Redăm mai jos paşii de efectuat pentru deschiderea cărţii pe calculatorul dumneavoastră.

1. Descărcaţi pe calculatorul dumneavoastră cartea electronică Legende urbane. Saga lui Mathias Coback. Roman de Şerban Mărgineanu, apăsând aici.
2. Cartea se prezintă sub forma unui fişier arhivat. Dezarhivaţi-l cu o aplicaţie corespunzătoare. Dacă nu aveţi niciuna instalată pe calculator, descărcaţi 7-zip de aici.
3. Prin dezarhivare, obţineţi un fişier executabil (cu extensia .EXE). Dublu click pe el. Pentru a se putea deschide, trebuie să aveţi instalat pe calculator Adobe Reader, versiunea cea mai recentă, pe care o obţineţi de aici.
4. Când se deschide fişierul executabil, veţi vedea numai o mostră (o parte din carte). La pagina 2 a acesteia aveţi instrucţiuni privind introducerea cheii de activare. După ce introduceţi cheia de activare, se deschide întreaga carte.

Dacă aveţi nevoie de ajutor pentru deschiderea cărţii după ce aţi cumpărat cheia de activare, contactaţi-ne:

• fie ne trimiteţi un mesaj prin această pagină sau prin această pagină,
• fie ne sunaţi pe Skype la e.Literatura,
• fie ne sunaţi la telefonul ++40722 330 971.
  

Lectură plăcută!

Pentru a citi fragmente din roman, apăsaţi aici.
Pentru referinţe critice, apăsaţi aici.
Pentru a cumpăra acest roman, apăsaţi aici sau pe unul dintre butoanele de mai jos.

Dacă nu aveţi cont de PayPal şi doriţi să vă faceţi, apăsaţi aici.
Cheia de activare pentru această carte digitală costă 5 dolari USA, plătibili şi în lei la cursul valutar din ziua plăţii.