Credinta: Da viata visurilor tale! Eseu de Corina Todinca


	Credit: NASA/JPL-Caltech/ R. Hurt (SSC)

Despre Credinţa:

Cartea Corinei Todinca nu doar că se citeşte dintr-o suflare, dar pare a fi fost scrisă tot dintr-o suflare.

Mesajul ei generos, plin de energie pozitivă, de sinceritate, reuşeşte să ne transmită optimism, încredere, iubire faţă tot ce înseamnă viaţă.

Fiecare dintre noi îşi poate construi viaţa la care visează. Trebuie să avem credinţă în Dumnezeu, în noi înşine şi în cei de lângă noi.

Iată mesajul autoarei către potenţialii ei cititori:

Întoarcerea către ceva în care să crezi... puterea de a te conecta la ceva în care să rămâi…CREDINŢA că vei rămâne acolo veşnic.

Această carte este scrisă pentru tine.

Găsim împreună răspunsuri şi punem întrebări deopotrivă. Înfruntăm realitatea prin ochii sufletului. Ne lăsăm furaţi de spectacolul dramatic al vieţii până în momentul în care ne regăsim pe noi ca fiind cea mai importantă fiinţă de pe acest pamânt.

Dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi ne pune într-un loc la care până acum nu am ştiut să privim. dezvoltarea personală a mai multora dintre noi conduce la o societate creatoare, generatoare de lucruri pozitive. Şi interesul fiecăruia începe să ne intereseze şi pe fiecare în parte.

Putem creşte cu adevărat dacă învăţăm să o facem într-un mod cinsit şi dacă reuşim să facem acest lucru să dureze. Nu creştem dacă ne oprim după ce terminăm de citit această carte. Trebuie să mai facem un pas şi ne apropiem cu CREDINŢĂ‚ de fiinţa din noi. Lăsăm în etarnitate şoapte care pot fi repetate mereu.

Credinţa: fragmente din carte

Vă oferim în continuare câteva fragmente din carte.

Dacă doriţi să descărcaţi cartea pe calculatorul dumneavoastră, apăsaţi aici.

Dacă doriţi să cumpăraţi cartea, apăsaţi aici.

În atât de multe moduri primim în fiecare zi din viaţa noastră daruri, dar nu le conştientizăm. Deseori reuşesc din fericire să fac o retrospectivă a vieţii mele şi să mă revăd acum 10 ani, acum 15 ani sau acum 20 de ani. Acum am 33 de ani. Îmi pot aminti perfect cum eram, ce simţeam şi cum îmi imaginam că va arăta viaţa mea peste ceva timp. De fiecare dată când fac asta îmi dau seama cu cât mi-am depăşit orice aşteptare pe care o aveam de la mine în momentul în care mă jucam cu gândurile, viaţa mi-a dat mult mai mult decât speram sau decât credeam că poate fi posibil la vremea respectivă.

Rămân întotdeauna recunoscătoare divinităţii pentru fiecare clipă pe care am trăit-o şi pe care o trăiesc, pentru că văd de fiecare dată câte daruri am primit în aceasta viaţă şi cât de minunată poate fi ea. Nu sunt o persoană cu avere materială însemnată, dar sunt atât de binecuvântată încât mă simt cea mai bogată fiinţă de pe pământ. Îmi doresc ca recunoştinţa să fie un mod de viaţă, respiraţia mea, zâmbetul şi fiecare clipire a ochilor mei.

Tot ce avem în această viaţă, începând de la primul pas pe care îl facem când ne dăm jos din pat când ne trezim şi până la cele mai măreţe şi minunate sentimente pe care le trăim adeseori, sau cele mai grandioase case sau orice altceva din ce ne înconjoară, sunt un dar minunat care vine de la Dumnezeu.

Trebuie să ne amintim asta în fiecare zi, trebuie să fim recunoscători pentru tot ce intră în viaţa noastră.

Trebuie să purtăm recunoştinţă atât pentru lucrurile plăcute din viaţa noastră, cât şi pentru cele neplăcute. Fiecare dintre ele sunt o lecţie şi este bine să ne asumăm în egală măsura lucrurile bune şi cele mai puţin bune din viaţa noastră. Adesea când ne trezim într-o situaţie care nu este aşa cum speram, suntem revoltaţi şi frustraţi. De fapt suntem în acel punct al vieţii noastre pentru că toate gândurile noastre ne-au purtat acolo şi pentru că acţiunile pe care le-am întreprins de-a lungul timpului ne-au adus în acest moment.

Trebuie doar să învăţam din această experienţă, chiar dacă această situaţie nu este aşa cum am dorit noi să fie. Fiecare lucru, emoţie sau stare sufletească îşi are motivaţia ei pentru a se întâmpla şi trebuie să încercăm să găsim lucruri bune în situaţia dată pentru că ele există cu siguranţă. De cele mai multe ori ne gândim la ce ne-am dori.

Pentru a ne înălţa spiritual, dacă desigur ne dorim acest lucru, sau pentru a deveni mai stăpâni pe vieţile noastre, este aproape obligatoriu să încetinim ritmul vieţii. Sunt puţini care reuşesc acest lucru fără a face „o pauza”, care reuşesc prin meditaţie şi profunzime să dobândească înţelepciune, fără a încetini ritmul nebun în care trăiesc.

Cu toţii am constata acest lucru dacă am avea timpul şi deschiderea necesară să observam cum lucrează Dumnezeu pentru noi în fiecare zi.

Dacă ajută într-adevăr să crezi?

Dumnezeu este pretutindeni, este în fiecare dintre noi, în toate lucrurile de pe acest pământ şi în afara lui. Dumnezeu este în fiecare celulă a fiinţei noastre şi în universul infinit şi misterios din care şi noi suntem parte integrantă. Ajută foarte mult să crezi, atunci poţi fi oricine, orice şi mai presus de toate eşti conducătorul vieţii tale.

Este atât de frecvent acest gând în mintea noastră a tuturor. Ne spunem cât de mult ne dorim să avem casa respectivă, ne dorim să avem altă slujbă, ne dorim o altă relaţie... şi multe, multe alte lucruri materiale în general, care să ne aducă satisfacţie.

Ne pierdem în acest ocean al dorinţelor fără sfârşit... pentru că dacă am avea ce am cerut deja... începem să cerem altceva... fără să vedem real ce avem în vieţile noastre. Nu există nimeni pe pământ să nu aibă deja ceva pentru care să fie recunoscător. Dar noi mânaţi de dorinţe noi... vrem şi vrem altceva. Cred că nu ştim să ne oprim nicicând.

Dacă învăţăm să-1 vedem pe Dumnezeu pretutindeni, în orice există în noi şi în afara noastră, în orice se vede şi în ceea ce nu se vede, vom ajunge cu siguranţă şi să facem din recunoştinţă un mod de viaţă. Recunoştinţă adusă Divinităţii şi mulţumirea noastră trimisă către Dumnezeu, va aduce către noi înzecit din tot ceea ce noi am dat.

Dacă eşti recunoscător pentru tot ceea ce ai acum în viaţa ta, fie că vorbim despre familie, prieteni, averi însemnate, sentimente înălţătoare, Dumnezeu va trimite către tine mai mult decât dai tu universului. Rezonanţa ta cu universul este extrem de importantă.

Dacă această vibraţie este una pozitivă, şi rezonanţa este pozitivă, aşa cum trimiţi tu Divinităţii, aşa primeşti înapoi. Este ca un schimb. Nu poţi fi şi pozitiv şi negativ în acelaşi timp. Este ca şi cum ai spune că eşti şi rău şi bun în acelaşi timp. Trebuie să învăţăm să avem grijă ce purtăm în suflet, pentru a şti la ce să ne aşteptăm.

Recunoştinţa nu trebuie să fie pasageră în vieţile noastre, să intervină doar atunci când ceva însemnat s-a produs în vieţile noastre, ci trebuie să existe şi să trăiască în noi. Şi în niciun caz nu trebuie făcută pentru a impresiona, a epata sau a atrage atenţia. Aceasta nu este adevărata recunoştinţă trimisă lui Dumnezeu, ci este atitudinea eului nostru care îşi încearcă supremaţia încă o dată.

Norocul şi nenorocul sunt fabricate de către noi. Nu ştiu cât de adevărată este această afirmaţie, că „te-ai născut norocos”, există o doză de înţelepciune şi de adevăr în această afirmaţie, însă întotdeauna este la îndemâna noastră sa fim norocoşi, la fel de adevărat este şi contrariul.

Eşti lipsit de noroc şi şansă numai dacă în mintea ta eşti propriul ucigaş al norocului sau al şansei tale la tot ceea ce îţi doreşti de-alungul vieţii.

Fă-ţi o favoare şi acordă-ţi toate şansele pe care le meriţi.

Puterea CREDINŢEI este în fiecare dintre noi. Repet acest lucru pentru că este esenţială conştientizarea lui.

Un strop de CREDINŢĂ‚ îţi trebuie ca să poţi muta munţii din loc, să poţi atinge cerul şi pământul în acelaşi timp atât de repede – ca o clipire a ochilor.

Nu contează cât de mare este muntele, contează să te simţi tu mai mare decât el.

Recunoştinţa faţa de Dumnezeu este poate cel mai important şi mai plin de însemnătate sentiment care ne aduce mai aproape de divin ori de câte ori reuşim să fim recunoscători pentru ce avem în viaţa noastră. În general, oamenii sunt recunoscători divinităţii atunci când trec printr-o situaţie limită sau când observă din afară o dramă trăită de cineva sau, cel mai profund, când noi înşine trăim o dramă sau o tragedie.

Când nu ni se întâmplă nouă ceva rău, dar vedem că cineva are o problemă, spunem: Doamne, îţi mulţumesc că sunt sănătos.

Însă nu ar trebui să aşteptăm să se producă o astfel de situaţie în viaţa noastră, ar trebui să facă parte din existenţa noastră sentimentul recunoştinţei şi să fim în orice moment conştienţi de faptul că avem tot ce avem datorită bunătăţii şi iubirii necondiţionate pe care Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi. Dacă se întâmplă să mai primim câte o lecţie aspră este pentru că şi în această lecţie există multă învăţătură şi înţelepciune. Trebuie doar să căutăm să o descoperim.

Despre mine spun întotdeauna că nu sunt atât de recunoscătoare pe cât ar trebui să fiu şi îmi fac mereu proces de conştiinţă pe această temă. Am impresia că am primit atât de mult şi eu dau atât de puţin, aş vrea să înapoiez divinităţii mai mult şi atunci las sufletul meu gaj, sperând că Dumnezeu mă vede şi mă va iubi în continuare la fel ca până acum.

Cei doi copii ai mei sunt darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu mi 1-a făcut şi în fiecare zi din viaţa mea mă uit la minunăţiile astea două şi îmi spun că sunt cel mai împlinit om de pe pământ. Nu am mai mare bucurie decât să îmi petrec timpul cu ei şi să mă joc cu cei doi îngeri minunaţi ai mei, fetiţa mea şi băieţelul meu. Zâmbetul lor şi privirea lor sunt raze de lumină divină şi asta simte orice părinte, sunt convinsă. Lacrimile şi tristeţea lor care ne sfâşie sufletele câteodată ne fac să vedem cât de vulnerabili suntem. Dar toate au o învăţătură deplină şi noi trebuie să o desluşim. Cel mai mult îmi doresc să fiu pentru ei o călăuză spirituală care să îi poată purta spre cunoaştere şi spre fericire. Sunt atât de recunoscătoare pentru copilaşii mei minunaţi şi nu trece o zi din viaţa mea fără să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi i-a dăruit.

În general, funcţionează o regulă clară în ce priveşte frecvenţa lucrurilor bune sau frecvenţa lucrurilor mai puţin bune şi asta constă în ceea ce dăm noi şi ce se întoarce la noi. Avem tendinţa de a ne gândi la noi mai înainte de a o face spre celălalt sau spre societate în general şi asta nu este neapărat ceva nelalocul său, ci doar ne arată limitările pe care le aducem în viaţa cotidiană. Eu cred foarte tare în acest lucru „cum dăruieşti, aşa primeşti”. Nu mă refer în mod special la lucruri materiale, ci mai degrabă la ce simţim atunci când oferim din noi o mică părticică şi cu câtă dragoste trebuie să o facem. Şi desigur, dacă am fost binecuvântaţi şi avem o viaţă îndestulată este obligaţia noastră să ne gândim şi la cei mai puţin favorizaţi de soartă. În acelaşi timp cred că nu trebuie să avem foarte mulţi bani, să fim foarte bogaţi ca să dăm dovadă de generozitate, putem oferi din puţinul pe care îl avem şi Dumnezeu trimite mult mai mult decât ai oferit.

Atenţie, însă: atunci când facem asta, să nu o facem aşteptând recunoştinţa celor pe care i-am ajutat sau considerând că ne sunt datori, acesta nu este un dar; dacă doar epatăm atunci când facem un act de caritate pentru a fi în mijocul atenţiei sau pe pagina ziarelor este un drum greşit şi nu împlineşte mesajul care trebuie în divinitate.

Vreau să amintesc din nou de Carmen Harra şi să îmi exprim recunoştinţa faţă de acest om absolut minunat care îmi face existenţa plină de învăţăminte, deşi nu o cunosc personal şi nu am întâlnit-o niciodată pană în prezent. Am un obicei în fiecare dimineaţă, când îmi savurez cafeluţa, este un moment din zi pe care eu îl apreciez în mod deosebit, îmi încarc bateriile şi mă bucur de ziua care abia începe... Îi dau „bună dimineaţa şi îi transmit dragostea mea”. Deschid una din cărţile pe cere le-a scris Carmen, în general folosesc cartea „cele 11 principii eterne” undeva anume fără să mă uit şi consider că acolo unde se deschide cartea este un capitol la care eu mai am de învăţat foarte mult şi nu cred ca aţi fi surprinşi dacă vă spun că mereu se deschide acolo unde eu cred că mai am de învăţat. Atunci îi mulţumesc lui Carmen pentru lecţia din ziua respectivă şi încerc să găsesc profunzime într-acolo.

Recunoştinţa este un sentiment plin de Spirit. Ne deschide minţile spre un univers plin cu bogăţiile Divinităţii. Prin ea devenim mai conştienţi din punct de vedere spiritual de minunea lucrurilor foarte mici, care ne bucură inimile cu mesajul lor despre dragostea lui Dumnezeu.

Această conştientizare plină de recunoştinţă ne înalţă sensibilitatea într-o direcţie divină. Trăind în acest fel lăsăm lucrurile să se înfăptuiască şi ne clădim viaţa într-un fel binecuvântat.

Frumuseţea din jurul nostru ne copleşeşte dacă avem deschiderea să putem privi în acest fel lucrurile, nu este doar o expresie, este pură şi reală această frumuseţe: de la firul de iarbă, picătura de ploaie, până la copleşitorul cer de deasupra noastră... Tot ce este în mijlocul lor sunt de o lumină debordantă. Dimineaţa când vă treziţi şi priviţi soarele, minunaţi-vă că este acolo şi are o strălucire care te lasă fără grai decât să te întrebi dacă a ieşit fix la ora la care trebuia.

Situaţiile cu care ne confruntăm în viaţă, care par a fi uneori atât de greu de trecut şi ne fac de multe ori să facem paşi înapoi pot fi schimbate prin puterea gândurilor noastre... să fim mai îngăduitori cu noi înşine, cu cei de lângă noi, să nu ne mai pedepsim pentru toate eşecurile sau nerealizările, alegând să ne iubim mai mult unii pe alţii şi pe noi înşine şi să ne eliberăm de toate tiparele dictate de ego pentru a ne face viaţa mai călduroasă şi plăcută. Toate aceste lucruri le vom dobândi prin CREDINŢĂ‚, nu este nimic pe lume care să nu poată fi realizat dacă avem CREDINŢĂ‚ şi dorim din suflet vindecarea. Să dăm şi noi divinităţii o parte din sufletul nostru curat şi neîntinat şi să-l lăsăm pe Dumnezeu să ne poarte de grijă mai departe. Nu vă îndoiţi nicio clipă de dragostea lui Dumnezeu pentru voi şi fiţi siguri că ştie tare bine de toată nevoia voastră sufletească şi materială.

Putem vedea într-adevăr cât de binecuvântaţi am fost, dacă ne întoarcem puţin acolo de unde am plecat şi nu cred că există cineva care să nu fi avansat de-a lungul drumului pe care 1-a făcut, ca să vedeţi uimitorul progres pe care l-aţi avut. Recunoştinţa trebuie să facă parte din viaţa noastră, pentru că altfel vom rămâne blocaţi şi niciodată nu vom fi capabili să evoluăm spiritual şi fără acest lucru nu vom dobândi niciodată înţelepciune. (...)

Dacă trăim frumos şi cu recunoştinţă, lucrurile bune vor veni!

Dacă doriţi să descărcaţi cartea pe calculatorul dumneavoastră, apăsaţi aici.

Dacă doriţi să cumpăraţi cartea, apăsaţi aici.

Vă mulţumim.