Articole din piata politica sau despre oportunistii de formatie intelectuala

ARTICOLE DIN PIAŢA POLITICĂ

...îţi arată cum poţi privi efemerul vieţii de zi cu zi ca pe o proiecţie a perenităţii caracterlor umane, ca pe un prilej de manifestare a tot ce este mai bun, sau mai rău, în fiecare dintre noi. Plină de învăţăminte atât pentru cei ce sunt de acord cu opiniile exprimate de autor, cât şi pentru cei ce au alte păreri, cartea oferă o lectură plăcută şi incitantă.

Pentru ca tu să ai o idee despre cât de interesantă este această carte, îţi oferim aici câteva fragmente.

Pentru a citi culegerea de articole în întregime, urmează instrucţiunile din josul paginii.

**********

Textul de pe coperta IV a ediţiei tipărite:

Multă furie voi arunca peste oportuniştii de formaţie intelectuală, valoroasă pe alocuri, daţi, însă, cu Puterea pentru funcţii, bani şi privilegii contra democraţiei reale, afla- tă în chinurile facerii prelungite cu forcepsul sau prin ceza- riană riscante de malformaţii grave pentru corpul social. De ce, pentru că oportunitatea morală de a forţa pozitiv şi hotărâtor cumpăna politică a naţiei tale nu este o afacere de câştig imediat şi, pe deasupra, mai presupune sacrificii personale? Ori aveau mari datorii, escamotate adesea drept patriotice, prin legături subterane, faţă de tovarăşii creditori din trecut penetraţi în dauna Revoluţiei?

**********

Pentru a citi cartea în întregime, urmează instrucţiunile din josul paginii.

BARBA

Disciplină şi iar disciplină, tovarăşi! Dorim o comportare demnă în raporturile cu americanii. Nimic nu este permis din ce poate încălca etica şi echitatea socialistă, legile ţării, regulamentul intern de organizare şi funcţionare. Astfel, directorul de personal de la societatea „Rom Control Data”, zis Taica, Dumnezeu să-l ierte acum, veghea permanent să nu ne urcăm în contacte cu străinii pentru a cădea în indisciplină.

Fiindcă nişte americani erau oameni deosebiţi, purtând barbă, voiam să fac dovada libertăţii mele interioare, independente, vizavi de toată lumea. Mi-am strâns curajul şi motivele pentru justificarea bărbii nevinovate, care începea să prindă contur scandalizator. Sincer, această înfiripare de bărbiţă nerasă nu-mi prea servea fizionomiei cât stării de ieşire din tiparele impuse fără noimă, întărite cu sancţiuni stupide pentru descurajare. Se recrutaseră în acea vreme tineri îndoctrinaţi, sau obligaţi, din întreprinderi spre a fi trimişi pe străzi înarmaţi cu brice şi foarfeci împotriva bărboşilor şi lăţoşilor a căror apariţie era considerată pericol social.

Crescându-mi îngrijorător barba, sunt luat la întrebări şi la sfaturi moralizatoare ca şi cum săvârşisem o infracţiune contra bunelor moravuri socialiste. Trebuia să fiu anormal, ca podoaba mea naturală să iasă la vedere prin această lume, după cum sunau copleşitoarele observaţii; colegii fiind îndemnaţi să mă vadă astfel. „Dacă într-o săptămână nu te razi, îţi iei tălpăşiţa de la noi, poţi să te duci liber după pletosul ăla de strungar!” – suna ultimul avertisment. „Dar, bine, le-am zis, de unde această restricţie când toţi dacii strămoşi, marii cărturari ai lumii şi ai socialismului ştiinţific au purtat barbă, în contrast cu spânii, fasciştii şi legionarii care nu concepeau acest dar al naturii bărbăteşti?!”… Luându-mă în derâdere, reacţia lor a fost până la urmă una de compromis: „Atunci, îţi schimbi buletinul şi încheiem discuţiile!” Propunere greu de realizat, dacă nu imposibilă, în condiţiile campaniei dezlănţuite contra păroşilor sau păduchioşilor de speţă primitivă, barbară, după cum îi „săpuneau” termenii oficiali. Pe deasupra se mai zăngănea zvonul că astfel de indivizi au răpit şi ucis copii.

Totuşi, cu insistenţe şi rugăminţi asupra prietenului meu de aleasă omenie, maiorul Constantin Atomi, am găsit prin agresivul labirint birocratic breşa pentru identitatea cerută, fapt care a produs la serviciu consternare, suspiciune şi alte sentimente ostile, de neînţeles. Astfel am obţinut dreptul la barbă, suportând-o ca un domn şi apărând-o prin muncă ireproşabilă până la împuţinarea prejudecăţilor. Când am crezut eu de cuviinţă că trebuie să mă bărbieresc, am privit într-o oglindă fermecată şi m-am văzut mai frumos. Iar, acum, când intru în contact cu sufletul Revoluţiei, prin copiii contestatari, rămân să meditez îndelung unde ar fi cheia potrivită pentru a mă deschide voinţei lor.

ADNOTARE LA ZI: A fost ca o scrisoare de izbăvire morală prin „Scânteia poporului”, înmânată în ziua de 30 decembrie 1989 redactorului coborât cu zâmbete protocolare să mă compătimească pentru graba periculoasă de a lua în picioare zăpada crescândă peste sângele în continuă vărsare pe străzi şi locuri publice supravegheate acum de voluntari înarmaţi contra oricărei aparenţe de terorist. Poate că eram ţinta vreunui glonţ antiterorist dacă răbufneam cu revolta de a fi puricat grosolan mai înainte să intru în importanta clădire a presei libere. De aceea, probabil, şi mirarea la întâmpinare. Articolul prezentat s-a vrut, în principiu, rupt cu alte cuvinte dintr-un fragment schiţat în memorie pentru cartea „Nebunul” de mai târziu. Speram că poetul Darie Novăceanu să nu mintă cu Adevărul în Casa Scânteii. Din păcate, va fi doar ambasador al regimului de salvare încă neidentificată, ca o farfurie zburătoare spre culmile înalte ale naţionalism-comunismului, sub comanda tovarăşului Iliescu. Dealtfel, în urma contactului confuz ca şi Revoluţia, nu am să mai fiu interesat de apariţie.

Totuşi, trebuie recunoscut meritul presei cu adevărat libere, militante şi consecvente, de a fi forţat mâna electoratului spre dreapta, mai mult decât politicienii.

***

Iată în rândurile de mai jos debutul meu publicistic real, datorat recomandărilor doamnei Elena Creangă, soţia disidentului Mihai Creangă, făcute doamnei Olga Micu şi domnului Nicolae Prelipceanu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor pe atunci, redactori marcanţi ai cotidianului „Alianţa Civică”. Ziarul e pus temporar la dispoziţia cititorilor în rezonanţă cu blamul sever meritat de cârmuirea diversionistă, continuatoarea barbariei politice prin subteranii chemaţi să însângereze şi Piaţa Universităţii – locul simbolic pentru eliberarea de neocomunism, unde regimul e combătut paşnic, intelectual.

Multe articole au fost publicate în România Liberă, alături de condeie prestigioase, având martori în colecţia personală, altele predate fără a le urmări apariţia, tot aşa cum n-am urmărit îndeaproape câştigul oferit cât să-mi ajungă de ţigări. Unele cu precizări de actualitate la subsol, o punte peste timp în ajutorul cititorului tânăr, mai ales.

Pentru a citi cartea în întregime, urmează instrucţiunile din josul paginii.

TOVARĂŞA „EXCROCHERIA”

Ex-crocodilii noştri din exotica faună a iubiţilor odioşi au, graţie dumneavoastră, arătarea unor oameni de bine intraţi în pâine politică. Văzându-i cu câtă „passionaria” trag din ciolanul patriotic, ce scobitori folosesc din oasele morţilor, cum au ridicat la mare preţ sărăcia moştenită şi cât de scump îşi vând ei pielea, sunteţi o fericită stăpâ-nă pe cursul efluviului revoluţionar deviat spre Răsărit.

Tovarăşul Vasile, zis cowboyul, parlamentează cu deşteptul Brucan, ca vitele din ferma noastră orweliană să pască iarbă de puşcă în ciuda ungurilor şi opozanţilor. Tovarăşul Verdeaţă tratează la nivel înalt cum pot fi hrănite cu iluzii şi readuse în deşert cele peste trei milioane de cămile cu două cocoaşe pentru a-i prelua pe activiştii cu sarcini grele de partid. Tovarăşul Bârlădeanu încă mai poate ridica bastonul cu mâna drăguţului Roman, eventual, împotriva „boşorogilor fără dinţi ce vor să ajungă preşedinţi” în tânăra noastră democraţie originală. Tovarăşul Marţian „revindecă” rănile gramaticale suferite de toţi marţienii cu picioarele pe pământ, bătuţi de fericire pentru salvarea populismului regizat cu ştiinţă sovietică.

Mulţi tovarăşi îi ajută pe oamenii muncii să facă economie de piaţă la buzunar după reţetă şi retribuţie socialistă. Surdu, important tovarăş care nu aude anume criticile duşmanului de clasă, vorbeşte cu mult patos ţărănesc depre rolul proprietăţii funciare în campania... electorală. Câteva talente de curte republicană, demne de Cântarea României... Mari de astă dată, dovedesc „Totuşi iubirea” lor care ne apropie de „Europa” nemuritorului Stalin.

Candidatul Velicu, precun atâţia bravi tovarăşi, îşi televizează veninul patriotard, acumulat cu osârdie în învăţământul nostru de partid, cu demascarea ex-regelui, a exproprierii, exploatării, exterminării comuniştilor şi a ţiganilor reprezentând „Cheia” Opoziţiei. Fapt pentru care un mare ex-crocodil cu faţă umană l-a văzut pe post de şarpe competent cu propaganda organizaţiilor de bază ale clasei muncitoare. Ex-secretarul parlamentar are inspiraţie inginerească, mortală, să proiecteze în ochii poporului o cruce cu floricele artificiale la subsolul căreia este plasată Convenţia Democratică.

Avem indicaţii preţioase că cei mai buni fii ai Frontului, în cazul unui eşec paşnic, vor fi primiţi în Afrontul nostru salvator de nostalgie pe care dumneavoastră îl sponsorizaţi cu cinste până la victoria finală. Vă transmitem această scrisoare-raport de recunoştinţă, informându-vă, totodată, că am călcat cu dreptul pe credinţa din stânga Tatălui de sus, de la Cotroceni, fiindu-ne binecuvântată strategia de gropari ai capitalismului autohton, abia renăscut. Vom încheia cu apelul internaţionalist reciclat de firma „3 R”: Proletari din toate sfor-ţările voastre epuizate, urniti-vă în lupta cea mare spre cucerirea celor mai înalte culmi de fericire comunistă! Aşa să ne ajute dumnezeul nostru marxist-leninist!

N.B: Acesta este pretext din Socialistul văzut Azi, Dimineaţa, la ora Adevărului fără un sfert pe alba-neagra imagine TV de un fost zburător PeCeR…

ADNOTARE LA ZI. Nu ştiu din care motive tipografice sau de corectură cuvântul „escroc” îmi apărea „excroc”, abia perceptibil, într-un articol anterior. Actualul era destinat să repare greşeala. Nu s-a întâmplat deşi, scrupulos fiind, am răspuns prin titlu impunător „Tovarăşa Escrocheria”, să fie vizibil în pagină, de luat aminte că stăpânesc noţiunea gramatical. Din păcate, noua ieşire de sub tipar mă năucea… la capul bunei speranţe intitulând prin litere de-o şchioapă „… EXCROCHERIA”, fapt pentru care voi reveni să justfic eroarea într-un mod plauzibil. De această dată cu redactare corectă.

Pentru a citi cartea în întregime, urmează instrucţiunile din josul paginii.

YESMENII ŞI SICOFANŢII

Aceşti termeni brucanieni, exotici pentru limba unui „stupid people” au fost utilizaţi de politrucul futurolog în manieră stahanovistă cu scopul divizării blocului FSN în două tabere derutante: Puterea slugarnicilor (yesmanii) şi Opoziţia târâtorilor (sicofanţii) care să acapareze, eventual, tot spectrul politic.

Puţin mai târziu, mulţumită activiştilor subterani, cu experienţă în „plantarea florilor” din Piaţa Universităţii, se şi întâmplă proliferarea în patru exemplare a trandafirului miciurinizat, iarovizat, stropit cu odicolon socialist francez. Unul pentru Roman şi trei, roz-bombon, pentru Iliescu – semn că acesta execută trei mandate prezidenţiale pe trei cărări politice foarte spinoase, pe potriva constituţiei personale, moral-volitive, de liber-cugetător bisericos numai în campanii electorale.

Urmează ca Iliescu să fredoneze „Hora Unirii” într-un tetragon roşu, iar Roman să realizeze „Hai să dăm mână cu mână...” Acum că sateliţii patrulaterului, „cei cu inima română”, au luat-o razna, e o altă poveste, cu lupi moralişti dezlegaţi să urle ca lumea pe lângă stâne, pentru a reveni în haită cu prada înşelăciunii şi cu partea leului de la Cotroceni....[...]

Cumpără acum, şi pătrunde într-o încleştare de opinii din care vei ieşi reconfortat:

Articole din piaţa politică

sau Despre oportuniştii de formaţie intelectuală. O carte electronică (eCarte) de George Colpit

Editura ePublishers. ISBN 978-606-92728-6-2

Număr pagini: 322.

Preţul: US$ 5.00 (5 dolari USA) plătibili în lei la cursul zilei în care se efectuează plata.

Dacă vrei să plăteşti cu PayPal, şi nu ai cont PayPal, click aici pentru a ţi-l crea.