Ce sunt cartea electronică?Cum îţi poţi publica eCartea în cadrul proiectului eLiteraturaLista autorilor publicaţi de eLiteraturaLista cărţilor electronice publicate de eLiteraturaDespre noi - ASB şi ePublishersContactează responsabilii proiectului eLiteratura
           Linkuri utile

Proiectul eLiteratura

eLiteratura este un proiect cultural, iniţiat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (ASB) şi ePublishers, care îşi propune să aducă literatura română contemporană în atenţia şi la dispoziţia vorbitorilor de limba română din lumea întreagă.

În cadrul acestui proiect, cărţile sunt publicate în format electronic (de aceea le numim cărţi electronice sau eCărţi) şi sunt difuzate online. Cel care cumpără o eCarte, o poate descărca pe calculatorul său imediat după ce a făcut plata, indiferent în ce colţ al lumii s-ar afla.

Prin acest proiect, autorii beneficiază de condiţii excelente, iar pentru membrii Uniunii Scriitorilor din România condiţiile de publicare sunt chiar şi mai avantajoase. Detalii aici.

În esenţă, publicarea unei cărţi prin proiectul eLiteratura înseamnă următoarele:

  • Cartea dumneavoastră în format electronic este pusă la dispoziţia publicului pe Internet, fiindu-i dedicată în exclusivitate cel puţin o pagină web de prezentare.
  • Dumneavoastră, în calitate de autor, veţi avea de asemenea o pagină web care vă va fi dedicată în exclusivitate.
  • eCărţile sunt securizate împotriva pirateriei prin sistemul Secure-eBook de la Novisoft.
  • Fiecare carte va putea fi consultată prin sistemul Google books.
  • eCărţile vor fi promovate prin mijloacele specifice Internetului.

Doriţi să publicaţi o carte prin eLiteratura? Clic aici.

Este de notorietate faptul că tendinţa în întreaga lume este de a se trece de la cartea tipărită la cartea electronică. În februarie 2011 în SUA vânzările de ecărţi le-au devansat pe cele de cărţi tipărite pentru prima dată în istorie. Din această toamnă, în Coreea de Sud sistemul de învăţământ preuniversitar a trecut exclusiv pe manuale digitale, renunţându-se complet la manualele tipărite.
La noi, eCărţile sunt încă la început de drum, dar direcţia în care se îndreaptă piaţa cărţii este clară. Este doar o chestiune de timp ca eCărţile să devină mai căutate (şi mult mai uşor de găsit şi de cumpărat!) decât cărţile tipărite.

Deveniţi autorul nostru în cadrul proiectului eLiteratura! Apăsaţi aici.